Agenția unei bănci a fost jefuită de doi necunoscuți. Aceștia au pătruns în interior, au scos un pistol și o macetă, iar apoi au sustras 100.000 lei.
Totul a durat 4 minute iar angajații băncii au apăsat butonul de panică abia după producerea jafului. Banca nu avea asigurată pază umană această fiind asigurată doar la sucursale. La scurt timp după producerea jafului polițiștii au instituit filtrela toate ieșirile din oraș spre Satu Mare și Dej, dar și spre Târgu Lăpuș și Baia Sprie fiind verificate toate mașinile care părăsesc municipiul.
Interesant a fost modul de operare. Unul din cei doi atacatori a pus pistolul la tâmpla unuia dintre clienţi. Cel de-al doilea a bătut în pervazul ghişeului cu macetă. Speriaţi, angajaţii băncii le-au dat banii. Potrivit unor surse se pare că cei doi necunoscuți ar fi venit în recunoaștere încă de dimineață plimbându-se prin zona. Poliţiştii desfăşoară în continuare cercetări pentru identificarea autorilor şi stabilirea imprejurărilor în care s-a comis fapta.
Până în prezent, hoții nu au fost prinși și sunt instituite filtre la principalele ieșiri din oraș.