Iuliu Hossu este cel care a avut onoarea de a citi Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Avea 32 de de ani pe atunci și, după Unire, avea să devină senator al României Mari.
Se trăgea dintr-o familie de preoți catolici ardeleni și în timpul Primul Război Mondial s-a înrolat voluntar în Armata Austro-Ungară. Ca preot-militar, a ascultat ultimele spovedanii ale soldaților veniți de toate fronturile Europei, indiferent de tabara din care faceau parte. În Ardeal s-a întoars în 1917, când ultimul Împărat al Austro-Ungariei l-a numit episcop de Gherla.
România Mare, atât de dragă lui Iuliu Hossu, avea să fie sfâșiată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940, când mulți au fugit din Cluj din cauza ocupaţiei horthyste, episcopul a condamnat violenţele împotriva românilor, dar şi deportarea evreilor.
Celor care veneau să îi asculte slujbele le spunea cu subiect și predicat: „Să-i ajutaţi pe evrei nu numai cu gândul, dar şi cu jertfa voastră (…), din caldă iubire omenească.”
Odată cu instalarea regimului comunist, a început și persecutarea preoților catolici. În 1948, Iuliu Hossu a fost acuzat de tradare și până în 1950, a fost ținut în arest la domiciliu. Culmea, i s-a propus scaunul de Mitropolit al Moldovei, însă în schimbul acestuia, comuniștii îi cereau să treacă la ortodoxism.
Iuliu Hossu a refuzat și între 1950 și 1955, a fost întemnițat la Sighet. Apoi, trimis la Mănăstirea Căldărușani, unde a avut domiciliul forțat pâna la moarte, în anul 1970. Ultimele sale cuvinte au fost…
„Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”.
