Confidenţialitate

Iulian Matache, noul ministru al Transporturilor, depune jurământul vineri la Palatul Cotroceni

Este oficial: Iulian Matache e noul ministru al Transporturilor. Președintele Klaus Iohannis a semnat în această dimineață decretul de numire în funcție. Iulian Matache mai trebuie să depună jurământul la Palatul Cotroceni. Ceremonia va avea loc mâine dimineață (vineri) la ora 09.00.

 

Imediat după ce șeful statului a semnat decretul pentru numirea lui Iulian Matache în funcția de ministru al Transporturilor, premierul Victor Ponta a făcut o scurtă declarație:

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iulian Matache a fost primul nume vehiculat în PSD ca posibil înlocuitor al lui Ioan Rus, după demisia acestuia, înainte de nominalizarea lui Mihai Fifor.

Iulian Ghiocel Matache a fost numit secretar de stat la Transporturi în martie 2014. Anterior, a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Presa locală scrie că Iulian Matache este un apropiat al lui Marian Oprișan, iar soția lui – Daniela Matache – este preşedinta Secţiei Penale a Tribunalului Vrancea.

Iulian Matache a fost până în vara anului 2012 director de investiţii la Consiliul Judeţean Vrancea.

Noul ministru al Transporturilor este de profesie inginer. Și-a luat diploma de licenţă la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri la Universitatea de Construcţii din Bucureşti în 1996.