Confidenţialitate

Iulian Fota, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Iranul a trebuit să își salveze onoarea. Din perspectiva Teheranului, ce era de spus s-a spus | VIDEO

Iranul a trimis marți seară 200 de rachete balistice asupra Israelului. Iranul și-a motivat atacul ca un răspuns la uciderea liderilor grupării Hezbollah de către armata israeliană, a agresiunilor din Liban și din Fâșia Gaza. Premierul israelian – Benjamin Netanyahu – a promis însă că va riposta. Nave aparținând Statelor Unite s-au implicat în interceptarea rachetelor trimise de Iran în Israel. Pentagonul a spus ulterior că SUA sunt „bine pregătite” să își apere interesele în Orientul Mijlociu. Într-o intervenție telefonică la emisiunea „România în Direct” la Europa FM – cu Cătălin Striblea – Iulian Fota, fost consilier prezidențial, a spus că Iranul, prin atacul său asupra Israelului, a spus ce avea de spus și și-a apărat astfel onoarea. „Era obligat să își salveze onoarea, dar modul în care a făcut-o arată că nu dorește mai mult”, a spus Iulian Fota. Pe de cealaltă parte, rămîne de văzut ce va face Israelul mai departe.  Tensiunile dintre aceste state plac Rusiei tocmai pentru că distrag Occidentul de la conflictul ruso-ucrainean, a adăugat consilierul prezidențial.  „Occidentul, de unde era concentrat pe un singur conflict, pe o singură agresiune – cea rusă împotriva Ucrainei – acum trebuie să găsească timp, resurse și informații să acopere și celălalt conflict”, a explicat Iulian Fota.

Iulian Fota: China este atentă la ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Așteaptă o oportunitate

Cătălin Striblea: Ați auzit ce spunea ascultătorul nostru. China nu a zis nimic. China cum se uită la războiul acesta din Orientul Apropiat?

Iulian Fota: „Atentă. Așteaptă oportunitate. Chiar dacă participarea și influența Chinei în Orientul Mijlociu au crescut semnificativ în ultimii ani, încă nu e dintre actorii importanți. Și atunci când ecuația are dimensiune militară, cu atât mai puțin China e prezentă, pentru că nu are prin ce. Dar diplomatic, politic, strategic așteaptă o oportunitate ca să se manifeste din nou. Să nu uităm că anul trecut cam pe vremea asta, Beijingul îi punea la aceeași masă pe iranieni și pe saudiți. China e prin zonă. Adulmecă, pândește, așteaptă o oportunitate”.

Iulian Fota: Securitatea națională nu se joacă pe amenințări, se joacă pe vulnerabilități

Cătălin Striblea: Din experiența dumneavoastră, ce vedem acum la televizor se va înrăutăți săptămânile viitoare?

Iulian Fota: „Nu cred. Cred că vom menține nivelul actual de tensiune. Iranul nu poate escalada, pentru că distanța este un obstacol. Vedem că Israelul nu e singur. Sunt multe state de partea sa, inclusiv state arabe. Iordania a jucat iarăși un rol foarte improtante. Și știm, chiar dacă nu sunt semnale publice, că statele arabe nu vor să sacrifice procesul ăla de acomodare cu Israelul, pe care președintele Trump l-a moșit, l-a mediat. Ca atare, Iranul e destul de izolat în lupta pe care o duce cu Israelul. A fost obligat să reacționze, pentru că, totuși, ca să fii o putere regională, un actor important, trebuie să îți salvezi onoarea după atâtea lovituri absolut copleșitoare primite nu numai de Hezbollah și de ceilalți sateliți direct, dar și de către Iran indirect. Iranul era obligat să își salveze onoarea, dar modul în care a făcut-o arată că nu dorește mai mult. Întrebarea e mai degrabă ce va face Israelul în continuare. Pentru că Iranul nu are foarte multe opțiuni. Israelul încă nu a lovit Iranul. De multe ori, securitatea națională nu se joacă pe amenințări, se joacă pe vulnerabilități”.

Iulian Fota: Iranul a trebuit să își salveze onoarea. Din perspectiva Teheranului, ce era de spus s-a spus

Iulian Fota: „Israelul nu e atât de vulnerabil la lovituri cum este Iranul. Gândiți-vă ce ar însemna ca toate facilitățile portuare care exportă petrol iranian și importă elemente de care Iranul are nevoie să fie aruncate în aer într-un atac israelian bine țintit. Israelul are capabilități să facă chestiunea aceasta. Și maritime sau navale și aeriene. Iranul nu îl văd. A trebuit să își salveze onoarea, a făcut gestul, pagubele sunt minime. Cred că din perspectiva Teheranului, ce era de spus s-a spus. Rămâne de văzut ce va hotărî Israelul, pentru că Israelul are mai multe opțiuni. O ruptură directă pe Iran, are opțiunea continuării ofensivei – și aici cred că israelienii vor continua să intre în sudul Libanului și vor continua acolo unde au informații exacte să atace și să distrugă entități sau unități Hezbollah, pentru a-și mări securitatea pe zona de nord. Rămâne să vedem și conceptul marilor puterni. Că înțeleg că la ONU va fi discuție improtantă. Și vom mai avea și de acolo niște informații. Rusii, americanii, chinezii – cum văd ei tabloul”.

Iulian Fota: Începând cu 1948 și declararea independenței, cei din jur s-au repezit spre Israel, sperând să îl distrugă

Cătălin Striblea: Vă citesc două mesaje de la ascultători. „Societățile vestice, în frunte cu Statele Unite sunt complicii Israrelului în acest război de expansiune în Orient, din cauza dublei măsuri pe care o aplică față de legile internaționale, crime de război. Dacă Rusia e un stat terorist pentru că bombardează infrastructura civilă, Israelul e mai rău prin asediul total prin care încă îl întreține în Gaza”.

Iulian Fota: „Oamenii aceștia uită într-un fel de unde s-a plecat și cum am ajuns în situația asta. La declararea statului Israel, nu Israel a atacat. Israelul nu a atacat pe nimeni. Începând cu 1948 și declararea independenței, cei din jur s-au repezit spre Israel, sperând să îl distrugă. Și Israelul a supraviețuit și a rezistat și și-a câștigat războaiele unul câte unul, războaie de agresiune a celorlalți împotriva sa până a adus statele arabe la o înțelegere trainică de pace, până în ziua de astăzi. În octombrie anul trecut Hamasul a atacat Israelul. Lucrurile acestea se uită și ne ducem pe niște chestii care, dacă mă întrebați pe mine, sunt o teorie a conspirației”.

Iulian Fota: Se știe de ani de zile că Hezbollahul a luat o parte din Liban prizonier, folosește comunitățile de libanezi pe post de scuturi umane și au instalații de lansare a rachetelor sub case

Cătălin Striblea: Depășirea unor linii roșii în Gaza. Asta spune multă lume și societățile occidentale, dar și a noastră sunt pline de astfel de mesaje.

Iulian Fota: „Responsabilitatea celor din Gaza pentru faptul că oamenii de acolo sunt folosiți ca scuturi umane de către Hamas unde e? Se știe de ani de zile că Hezbollahul a luat o parte din Liban prizonier și folosește comunitățile iarăși de libanezi – oameni cinstiți și onorabili de felul lor – pe post de scuturi umane și au instalații de lansare a rachetelor sub case. Nu putem să scăpăm dintr-odată lucrul acesta din vedere și pentru că așa dă bine și stânga europeană iubește subiectul acesta, să facem Israelul agresor și pe ceilalți victime”.

Iulian Fota: Confruntarea dintre Israel și Hezbollah și, în plan secund, și Iran, place Rusiei, deoarece complică viața Occidentului

Cătălin Striblea: Vă mai citesc un mesaj. „Mie mie se pare puțin suspect time-ingul acestui atac. Dacă luăm atacul în contextul geopolitic actual, Iranul trimite Rusiei arme pentru războiul din Ucraina și sunt într-o alianță cu Rusia. Nu cred că este exclus ca acest atac al Iranului să fie o metodă prin care un Putin disperat încearcă să dividă resursele Vestului pentru a câștiga mai mult teren în războiul lui”.

Iulian Fota:Ascultătorul are dreptate într-o privință. Această confruntare dintre Israel și Hezbollah, într-o primă fază, dar în plan secund și Iranul, evident că place Rusiei. Pentru că complică viața Occidentului. Occidentul, de unde era concentrat pe un singur conflict, pe o singură agresiune – cea rusă împotriva Ucrainei – acum trebuie să găsească timp, resurse și informații să acopere și celălalt conflict.

Iulian Fota: „Ceea ce se întâmplă între Israel și Iran seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă între Rusia și Ucraina. Este o ofensivă pe scară largă făcută de o grupare din mai multe state împotriva intereselor occidentale”

Iulian Fota: „Navele americane au interceptat cot la cot israelienii rachetele venite dinspre Iran. Evident că rușilor le place această situație. Plus că ori de câte ori e un conflict în lume, rușii au ceva de spus, au un rol de jucat. Nu întâmplător ei au generat foarte multe conflicte pentru a-și menține vizibilitatea internațională mare. Pe de altă parte, aici avem și o extindere. Ceea ce se întâmplă între Israel și Iran seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă între Rusia și Ucraina. Este o ofensivă pe scară largă făcută de o grupare din mai multe state împotriva intereselor occidentale și a extensiilor acestor interese în Orientul Mijlociu”.

Urmărește întreaga emisiune „România în Direct:

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Israelul amenință că va lovi instalațiile petroliere ale Iranului în urma atacului de marți seara | AUDIO | VIDEO