Tribunalul Bucureşti anunță astăzi dacă menține măsura sechestrului impusă de DNA în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu. Acesta este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii.
Anchetatorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale lui Iulian Dumitrescu, precum şi asupra unui imobil al acestuia.
Iulian Dumitrescu a contestat sechestrul pus de procurorii DNA pe bunurile sale. Magistrații de la Tribunalul București au analizat cererea și vor pronunța astăzi o decizie.
Amintim, Iulian Dumitrescu este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii și a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.
La sfârșitul anului 2022, Iulian Dumitrescu i-ar fi cerut unui om de afaceri 47,5 milioane de lei pentru a favoriza un contract. A primit 16 milioane de lei, iar mita a fost intermediată de sora și cumnatul său, și ei urmăriți penal în acest dosar.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin