În Italia, cei care închiriază locuinţe prin platforme online nu vor mai putea monta cutii pentru chei sau tastaturi codificate care le permit turiștilor cazarea fără a mai întâlni proprietarii. Autoritățile italiene speră astfel să limiteze riscurile de securitate. Gazdele trebuie să verifice personal identitatea oaspeților.
Măsura are ca scop combaterea riscurilor legate de terorism şi crimă organizată, potrivit Ministerului de Interne italian și vine în contextul pregătirilor pentru evenimente majore precum Jubileul Sfânt din 2025 şi Jocurile Olimpice de iarnă din Cortina, în 2026.
Turiștii care închiriază o locuință prin Airbnb, pe termen scurt, nu vor mai putea trimite documentele prin mesaje sau fotografii, ci se vor întâlni personal cu administratorul sau proprietarul apartamentului, pentru identificare.
Apoi, informațiile trebuie raportate sediului de poliție teritorial în maxim 24 de ore.
Potrivit CNN, Airbnb anunță că va colabora cu guvernul italian pentru a rezolva problemele de siguranță, însă face apel și la flexibilitate privind nevoile gazdelor și oaspeților.
Sursa foto: Shutterstock