Confidenţialitate

Italia se pregătește de vaccinarea obligatorie a populației cu vârsta de peste 12 ani

Italia ar putea vaccina obligatoriu toată populația de vârstă eligibilă, a anunțat premierul italian Mario Draghi într-o conferință de presă.

Autoritățile italiene vor să-și îndeplinească obiectivul de avea până la sfârșitul lui septembrie 80% din populație imunizată.

Guvernul Italian a făcut deja obligatorii vaccinurile pentru lucrătorii din domeniul sănătății, școlilor și universităților, dar mai mulți miniștri ai Cabinetului au făcut presiuni în ultimele zile pentru a extinde obligația către publicul larg, dacă ținta de 80% populatie imunizată nu este atinsă luna aceasta.

Aproximativ 70 la sută dintre italienii cu vârsta peste 12 ani au avut cel puțin o doză, în timp ce 63 la sută sunt complet vaccinați.

Întrebat la o conferință de presă dacă vaccinurile obligatorii „pot fi introduse”, Mario Draghi a răspuns simplu „da”.

Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, prezent la conferința de presă, a adăugat că susține măsura. El a oferit exemplu măsuri deja introduse: „Obligația din țara noastră există deja pentru personalul medical, așa că, în realitate, aceasta se aplică deja unei părți din societatea noastră”.

Italia, la fel ca multe alte țări europene, a anunțat că va începe din această lună să administreze cea de-a treia doză de vaccin pentru persoanele vulnerabile. Mai mult, pașaportul sanitar va fi obligatoriu la numeroase activităţi recreative sau de divertisment.

Ana Stanciu