Confidenţialitate

Italia: Patru români riscă închisoarea pentru că au tăiat un porc în curtea casei

Patru cetățeni români sunt investigați de poliție în Italia și riscă o pedeapsă cu închisoarea, după ce au tăiat un porc în curtea casei în care locuiau, deși legislația din Italia prevede respectarea unor norme stricte în asemenea cazuri, relatează cotidianul Il Messaggero, citat de Mediafax.

Autoritățile italiene au fost alertate de vecinii românilor, care au auzit zgomotele puternice făcute de animal în momentul sacrificării. Incidentul a avut loc în zona Lavinio din orașul Anzio, situat în apropiere de Roma.

Cei patru români, cu vârste cuprinse între 35 și 40 de ani, sunt acuzați că nu au respectat normele de igienă și siguranță, precum și că animalul a fost ucis în mod abuziv, fără a fi inițial asomat, operațiune care ar fi împiedicat suferința porcului. Pe lângă cei patru români este cercetat și un cetățean italian.

Românii riscă o pedeapsă între șase luni și un an de închisoare și o amendă de până la 150.000 de euro.

Cei doi polițiști care s-au prezentat la fața locului au alertat Autoritatea Locală Sanitară, care a confirmat că animalul a fost ucis fără a fi respectate legile sanitare și cele privind protecția animalelor.

Autoritățile au descoperit ulterior că porcul a fost cumpărat de la o fermă autorizată și cercetează acum modul în care acesta a fost cumpărat și transportat.