În Italia, un om a murit, iar alte șase persoane sunt date dispărute în mare după ce un velier de lux s-a scufundat aproape de Palermo. 15 persoane au fost salvate până acum. Ambarcațiunea avea pavilion britanic.
UPDATE. Autoritățile italiene au deschis o anchetă
Printre persoanele dispărute în urma naufragiului unui velier de lux în Silicia se află și un om de afaceri britanic. Potrivit BBC,soția lui ar fi fost salvată.
Dintre cele 22 de persoane aflate la bord, 10 erau membri ai echipajului. Turiștii – de naţionalitate britanică, americană şi canadiană.
Autoritățile italiene au deschis o anchetă.
Știre inițială
În jurul orei 5 dimineața, din cauza unei furtuni pe mare, vasul cu vele de aproape 50 de metri s-a scufundat. 22 de oameni erau la bord. 15 au fost salvați până acum de autorități. Printre aceștia se află britanici, cetățeni din Noua Zeelandă și Sri Lanka.
Scafandrii au coborât deja la 49 de metri adâncime unde se află acum epava.
Trupul bărbatului care a murit, a cărui naționalitate nu se cunoaște încă, a fost găsit lângă epavă.
Opt dintre cei salvați primesc îngrijiri medicale la spital, a precizat Garda de Coastă italiană.
Presa locală notează că nava era ancorată în fața portului Porticello când vremea s-a schimbat brusc. Ancora era coborâtă. Furtuna ar fi rupt catargul impunător al pânzei.
Nava care s-a scufundat în largul Porticello, în zona Palermo este un velier de 56 de metri. Ar fi fost construit în februarie 2008 și recondiționat în 2020 pentru călătorii de lux.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Bilanț INSP: 7 cazuri de West Nile în România. Dintre ele, 5 sunt în mediul urban