Confidenţialitate

Italia: mai multe școli închise din cauza unor emisii toxice

Emisiile toxice ale unei oţelării gigantice din Taranto (sudul Italiei) – considerate una dintre cele mai poluante din Europa – au forţat municipalitatea să ia decizia fără precedent de a închide miercuri şcolile, informează AFP.

“Nu putem îngheţa activitatea întregului oraş, însă este nevoie să îi protejăm pe cei mai vulnerabili”, a declarat un consilier de mediu din regiune, Rocco De Franchi.

Şcolile închise sunt situate în zona cea mai apropiată de fabrica de oţel.

Experţii în domeniul sănătăţii i-au sfătuit, de asemenea, pe locuitorii oraşului Puglia să îşi închidă ferestrele şi să evite să facă sport cât timp vântul puternic va continua să transporte praful nociv provenind de la oţelărie.

Oţelăria Ilva din Taranto se află în centrul unui proces imens, în condiţiile în care parchetul atribuie cel puţin 400 de decese emisiilor sale toxice.