Confidenţialitate

Italia: 8 români au fost răniți după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe marginea unei autostrăzi

Opt persoane au fost rănite, sâmbătă seară, după ce un autocar al companiei „Atlassib” care tranzita Italia s-a răstrunat în urma unui accident rutier pe Autostrada 4, între localitățile Latisana şi San Giorgio di Nogaro, în apropiere de granița cu Slovenia.

Autocarul, care avea și o remorcă pentru bagaje și care plecase din Franța cu destinația România, ar fi acroșat o maşină de teren a Protecţiei Civile italiene care, de asemenea, s-a răsturnat.

La bord se aflau 36 de pasageri.

Publicația italiană „Messagerro Veneto”  a prezentat imagini de la locul accidentului.

Ambasada României în Italia precizează că șapte pasageri au suferit răni ușoare și unul se află într-o stare mai gravă.

„În noaptea de sâmbătă spre duminică, la data de 27 noiembrie, a avut loc un accident în care a fost implicat autocarul unei firme de transport româneşti, care se deplasa dinspre Franţa către România, tranzitând Italia. Nu au fost victime în stare foarte gravă, doar răniţi uşor, care au primit îngijiri medicale de specialitate.” Ambasada României, mesaj transmis pe Facebook

Cinci persoane au fost transportate către spitale din regiune: unul dintre răniţi, cel aflat în stare mai gravă, a fost dus cu ambulanţa la Udine, patru  răniţi au fost transportaţi la Latisana, iar alţi trei la Palmanova. Situația lor nu este îngrijorătoare, precizează reprezentanții Ambasadei României în Italia.

Consulul general de la Trieste, Cosmin Dumitrescu, s-a deplasat la faţa locului şi s-a aflat în legătură permanentă cu ambasadorul şi cu Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Ambasada a fost în contact cu conducerea firmei de transport.

Restul pasagerilor au fost preluați de un alt autocar al companiei „Atlassib”și au continuat drumul spre România.