În prima zi a sărbătorilor pascale, au fost înregistrate 12 incendii, fără a exista, însă, victime. Majoritatea incendiilor s-au produs până la ora 14.00, când lumea a plecat la împărţit şi a lăsat acasă lumânările aprinse’, spun reprezentanţii ISU. În noaptea de Înviere au avut loc 12 intervenţii ale ISU Bucureşti-Ilfov, persoanele care au avut nevoie de îngrijiri acuzând stări de leşin, patru dintre ele fiind transportate la spital. În noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost semnalate 216 incidente. Un număr de 195 dintre acestea au fost situaţii în care a fost necesară acordarea primului-ajutor. În cazul celorlalte intervenţii a fost vorba de evenimente publice. La nivelul Capitalei şi al judeţului Ilfov, au fost înregistrate şase incendii, niciunul dintre acestea nefiind însă provocat de lumânările aprinse.