Celebrarea Zilei Naţionale s-a făcut pentru prima dată pe 10 mai 1866 şi era legată de ziua în care Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a intrat în Bucureşti pentru a depune jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României.
Aceeaşi zi avea ca semnificaţie şi proclamarea României ca stat independent în 1877, dar şi încoronarea regelui Carol I în 1881, acea zi fiind una dintre cele mai spectaculoase serbări din istoria României.
10 mai 1881, încoronarea lui Carol I
Astfel că, 10 mai era o sărbătoare naţională care se celebra cu fast prin diferite festivităţi şi prin defilarea armatei, obicei care se păstrează şi astăzi.
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – regele Mihai, regina Maria, regina-mamă Elena și principele Nicolae, îndreptându-se spre tribuna oficială
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – Iuliu Maniu în mulțime, înconjurat de colegii săi de partid și de guvern
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – defilarea delegaților societăților românești din SUA
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – defilarea arcașilor Bucovinei
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – defilare militară
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – cortegiu istoric reprezentând războinici daci
Serbările unirii, Alba Iulia 1929 – cortegiu istoric reprezentând epoca lui Mihai Viteazul
10 mai 1935, prinţul moştenitor Mihai, defilând alături de elevii Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu
10 mai 1935, parada militară
10 mai 1942, parada militară din Bucureşti
După înlăturarea monarhiei şi abdicarea regelui Mihai în 1947, Ziua Naţională a fost declarată pe data de 23 august, făcând referire la ziua când România a întors armele împotriva Germaniei naziste în 1944, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Defilarea din 23 august 1967
Defilarea din 23 august 1969
Defilarea din 23 august 1976
Defilarea din 23 august 1984
Defilarea din 23 august 1986
După revoluţia anticomunistă din 1989, a fost adoptată o lege prin care sărbătorirea naţională a României are loc pe data 1 decembrie, semnificând ziua în care s-a înfăptuit Marea Unire de la Alba Iulia în 1918.
Începând din 1990, pe 1 decembrie se celebrează Ziua Naţională a României prin parade militare organizate în toate oraşele mari ale ţării, depuneri de coroane, concerte sau alte festivităţi.