Constantin Brâncuşi nu a fost doar unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, ci şi un mare gânditor.
El a fost cel care a introdus filosofia în sculptură, susținând că „sculptorul este un gânditor, iar nu un fotograf al unor aparenţe derizorii, multiforme şi contradictorii”.
Unii îl numesc „Titanul”, alții „părintele sculpturii moderne”. Oricum ar fi numit, creatorul genial, recunoscut de întreaga planetă, s-a născut, a crescut și a plecat din Gorj, din satul Hobița, la doar 25 de kilometri distanţă de Târgu Jiu. Astăzi, operele lui se vând cu zeci de milioane de euro.
Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobiţa. Tatăl său a fost Nicolae Radu Brâncuşi, cioplitor în lemn, iar mama, Maria, casnică. Geo Bogza spunea că “Brâncuşi s-a născut la Hobiţa şi va muri niciodată”.
De la prima fugă de acasă, la prima sculptură
Acasă la Brâncuşi, Doina Pană, ghidul din Hobiţa, povesteşte istoria fascinantă a titanului din primii ani de viaţă şi până la trecerea lui în nefiinţă, în 1957.
Primele două clase ale şcolii primare le face la Peştişani. În clasa a treia îşi crestează pe banca de lemn a şcolii numele cu un briceag. Este pedepsit de învăţător, închis într-un coteţ unde era făcut arestul, se supară şi nu mai vrea să meargă la acea şcoală. Mama lui a trebuit să-l mute într-un alt sat, Brădiceni, şi acolo a terminat clasa a treia şi a patra.
La vârsta de nouă ani a rămas orfan de tată şi la unsprezece ani a fugit pentru prima dată de acasă. S-a dus la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie.
Contractul de angajare pe care îl încheiase cu patronul spunea că “este primit pe trai, laolaltă cu toţi ucenicii, pe două rânduri de ţoale, de Paşte şi de Crăciun, şi ce-om mai vedea”.
Nu rămâne mult timp acolo pentru că este găsit de mamă, readus la Hobiţa şi rămâne aici până în luna noiembrie, când fuge a doua oară de acasă, de data aceasta, mai departe, la Slatina pentru a nu putea fi găsit. A rămas acolo perioada de iarnă şi a lucrat ca servitor într-un han.
După şase luni, a plecat la Craiova şi s-a angajat pentru început spălător de vase în prima bodegă care i-a ieşit în cale, bodega fraţilor Spirtaru din spatele gării. După doi ani de zile, n-a mai suportat programul şi a găsit un restaurant mai mare, aproape de centrul Craiovei, la cârciuma lui Ioan Zamfirescu.
Într-una din seri, pe la vârsta de 17 ani, Brâncuşi a făcut un pariu cu patronul şi cu clienţii că el poate să sculpteze o vioară în două săptămâni. A luat o lădiţă în care era marmeladă, a fiert lemnul, a sculptat vioara, i-a pus gâtul din inimă de lemn de păr, strunele, şi a şi cântat la ea. Patronul şi-a dat seama că este un băiat talentat şi pentru că avea doar patru clase primare, i-a plătit profesori particulari şi şi-a dat examenele în particular pentru echivalarea a încă trei clase.
La 18 ani, l-a înscris la Şcoala de Arte şi Meserii din oraş, clasa de sculptură. A absolvit şcoala în patru ani în loc de cinci, cu bustul Vitellius, executat din ghips, lucrarea este expusă la Muzeul de Artă din Craiova.
Constantin Brâncuşi, la 18 ani, în uniformă Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova
După aceea, a urmat Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi a avut prima comandă a unui monument public, bustul generalului doctor Carol Davila, care este în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti.
În aceeaşi perioadă, a realizat “Ecorşeul” sau “Jupuitul“, în cinci exemplare, pentru facultăţile de medicină din ţară.
Călătoria de la Hobiţa la Paris
După ce a terminat Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, a primit post de profesor de caligrafie şi desen, în oraşul Mizil, judeţul Prahova. A refuzat postul, a revenit la Hobiţa şi la vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris.
Traseul a fost: Hobiţa, Tismana, Vodiţa, Bahna, Vârciorova, a trecut graniţa Imperiului Austro-Ungar, s-a oprit la Budapesta, Viena şi München. În Elveţia, la Basel, nu a mai avut bani şi a trebuit să-şi vândă rândul de haine pe care l-a avut în rucsac şi ceasul de la mână.
A ajuns după un an de zile, pe 16 iulie 1904 la Paris. S-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase unde a învăţat doar doi ani pentru că la 30 de ani era limita de vârstă şi a fost exmatriculat. Mai târziu, le spunea prietenilor ca i-au făcut un bine pentru că oricum nu mai avea ce să înveţe la acea şcoală.
Totodată, s-a angajat şi ca spălător de vase într-un restaurant.
În 1907, Brâncuşi a lucrat câteva luni în atelierul lui Auguste Rodin. Acesta i-a observat talentul şi i-a propus lui Brâncuşi să rămână şi să lucreze alături de el, plătit. Brâncuşi i-a refuzat propunerea, spunându-i: “Maestre, la umbra copacilor falnici nu creşte nimic.” La rândul lui, Rodin i-a răspuns: “Brâncuşi, ai dreptate. Esti la fel de încăpăţânat ca şi mine.”
Urmează perioada de afirmare, 1907 – 1910, când a realizat trei mari opere de tinereţe: în 1907, “Rugăciunea”, comandă pentru cimitirul din Buzău; în 1908, “Sărutul”, prima variantă, ajungând după 30 de ani de căutări să-l stilizeze în Poarta Sărutului de la Târgu Jiu; în 1909 “Cuminţenia Pământului”.
Brâncuşi, de la Paris la New York
În anul 1910 a început seria Domnişoara Pogany. Aceasta a fost una dintre iubitele lui Brâncuşi, care a studiat pictura la Paris şi s-au cunoscut într-o pensiune unde serveau prânzul.
În anul 1912, a mers în atelierul lui Brâncuşi un critic de artă american, a văzut că este ceva nou în sculptură, şi în 1913, a fost o mare expoziţie internaţională la New York şi i-a dus şi lui Brâncuşi cinci sculpturi în ghips.
Au fost bine primite şi anul următor, Brâncuşi a avut deschisă de acel prieten la New York prima expoziţie personală.
A început să vândă lucrări pe bani buni pentru că a intrat în lumea colecţionarilor de artă americani.
Chiar Brâncuşi spunea că “din acel moment n-a mai trăit la Paris cu 20 de cenţi pe zi, atât cât să nu moară de foame”.
În anul 1920 a realizat prima variantă a Coloanei Infinitului, din lemn de stejar, înaltă de 7 metri şi 17 centimetri. A lucrat-o în 3 zile pentru un prieten din Paris. Lucrarea se găseşte în Centrul Pompidou.
În 1922 revine la Hobiţa, însoţit de o frumoasă irlandeză. A îmbrăcat-o într-o cămaşă oltenească, cusută cu motive populare şi aşa a dus-o până la Paris. A organizat pentru ea şi un prânz ţărănesc, a întins pe pământ pături ţesute la război, în străchini de pământ a pus castane fierte şi în ulcele de pământ a pus vin.
Atunci când se pune pentru prima dată apa sau vin în ulcele de pământ se aude un sfârâit.
Când irlandeza a întrebat ce se aude, Brâncuşi i-a răspuns că este “glasul pământului, glasul iubirii”.
La plecare i-a dăruit o trăistuţă plină cu străchini şi ulcele şi i-a spus: “să mergi în satul ăla al tău mare, care se numeşte Paris, şi spune-le cum trăiesc prietenii mei la Hobiţa”.
În anul 1927, Brâncuşi merge în America şi prezintă la galeria Brummer din New York Pasărea Măiastră care are 27 de variante.
Vama americană i-a considerat-o piesă industrializabilă şi nu operă de artă. A trebuit să plătească 210 dolari taxă vamală. A plătit taxa, dar a dat în judecată Vama Statelor Unite. Procesul a durat trei ani, l-a câştigat, şi vama a trebuit să-şi modifice toate legile cu privire la intrarea operelor de artă în ţară.
Acum patru ani, o Pasăre Măiastră s-a vândut la o casă de licitaţie din New York cu suma de 27 de milioane de dolari.
În anul 1935, Arethia Tătărescu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, îi propune lui Brâncuşi să realizeze la Târgu Jiu un monument în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.
Brâncuşi a acceptat propunerea şi în 1937 a realizat Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii şi în 1938 Coloana Infinitului.
Coloana Infinitului a fost turnată la Uzina de Reparaţii şi Utilaje Miniere din Petroşani. Are înălţimea de 29 metri şi 33 de centimetri, greutate 29 de tone. În interior se găseşte un ax din oţel de 19 tone. Părţile romboidale sunt din fontă alămită şi cântăresc 10 tone.
Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. În 1956, Brâncuşi a vrut să doneze statului român 144 de opere, dar a fost refuzat pe motiv că sunt opere fără nicio valoare.
George Călinescu, Alexandru Graur şi Mihail Sadoveanu au semnat refuzul operelor. În urma refuzului, Brâncuşi le-a donat statului francez prin testament. Pentru că statul francez nu putea să accepte o donaţie de la un cetăţean străin, şi-a luat cetăţenie franceză.
