Eliminarea restricțiilor din Israel vine în contextul scăderii numărului de infectări. Noile reguli, care se referă în special la portul măștii de protecție, vor fi aplicabile începând de sâmbătă.
Purtarea măştilor sanitare în interior nu va mai fi obligatorie, au anunțat premierul Naftali Bennett şi ministrul Sănătăţii. Cu câteva excepții; măştile trebuie purtate în continuare în locurile în care se acordă asistenţă medicală, aşa cum sunt spitalele şi casele pentru bătrâni.
De asemenea, portul măştilor rămâne obligatoriu în aeroporturi, dar şi pentru persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus şi aflate în drum spre locul unde vor petrece perioada de carantină.
Obligativitatea purtării măştilor sanitare în spaţiile închise a fost ridicată pentru puțin timp în 2021, dar a fost reinstaurată odată ce s-a constat o creştere a numărului de noi cazuri de infectare cu SARS COV 2.
Numărul de noi îmbolnăviri raportat în aceste zile (în jur de 4.500) este extrem de mic comparativ cu luna ianuarie când se înregistrau 85.000 de noi cazuri în fiecare zi, susțin specialiștii
Aproximativ 64% din populaţia de 9,4 milioane a Israelului este vaccinată cu schema completă împotriva virusului care provoacă boala COVID-19.
Foto: Shutterstock