Israelul a autorizat de urgență antiviralul Paxlovid, pastilă a companiei farmaceutice Pfizer pentru tratarea coronavirusului.
Autoritățile au comandat zeci de mii de doze pentru a începe să le administreze bolnavilor din ţară, iar prima livrare ar trebui să ajungă în țară miercuri.
Folosirea pastilei Paxlovid a fost aprobată săptămâna trecută de Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA.
Comprimatul este primul tratament care poate fi administrat la domiciliu şi care se aşteaptă să fie eficient şi împotriva variantei Omicron.
Pastila este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor.
Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile. În fazele doi şi trei ale testelor clinice s-a demonstrat că Paxlovid reduce simptomele grave, spitalizarea şi riscul de deces în 89% din cazuri, atunci când pacienţii primesc medicaţia în fazele incipiente.
Săptămâna trecută, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că a discutat cu reprezentanții Pfizer în vederea asigurării cât mai rapide în România a noului antiviral Paxlovid.
Și pastila anti-COVID produsă de Merck, Molnupiravir, a fost autorizată în Statele Unite. Pastila a fost aprobată momentan de Agenția Europeană a Medicamentului doar pentru utilizarea în caz de urgență. Nu are încă autorizare completă de punere pe piață.
Danemarca a fost prima țară care a început folosirea acestei pastile.
Autor: Cristina Bălău