Purtând măști de protecție facială și păstrând distanță unii față de ceilalți, mii de israelieni au manifestat, la Tel Aviv, împotriva premierului Benjamin Netanyahu, anchetat în 3 dosare de corupție.
Statul evreu se confruntă cu o criză politică după ultimele 3 runde de alegeri, organizate în decurs de un singur an, și care nu au oferit un câștigător clar.
Benjamin Netanyahu, care neagă acuzațiile de corupție, și rivalul Benny Gantz negociază formarea unui guvern de uniune națională. Discuțiile au intrat în prelungiri.
Protestele sunt permise în Israel pe perioada carantinei, dacă participanții respectă regulile de distanțare, notează Reuters.
Autoritățile sanitare au raportat 172 de cazuri mortale și peste 13.000 de infecții cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19.
Criza epidemică a forțat închiderea temporară a celor mai multe dintre afaceri. Rata șomajului a urcat la 26% în această perioadă.