Curtea Supremă a Israelului a decis, miercuri, să-i permită lui Benjamin Netanyahu să formeze un nou guvern, eliminând astfel ultimul obstacol major în calea obţinerii celui de-al cincilea mandat de lider al statului, scrie The New York Times.
Înalta Curte a respins în unanimitate petiţiile prin care cerea ca lui Benjamin Netanyahu să nu i se permită să formeze un nou guvern din cauza procesului penal în care este acuzat de fapte de corupţie.
De asemenea, instanţa a respins blocarea acordului pe care Netanyahu l-a semnat cu Benny Gantz, fostul său contracandidat la ultimele trei alegeri parlamentare.
Cei doi rivali au anunţat că şi-au unit forţele pentru a forma un guvern şi a oferi statului o guvernare normală în condiţiile situaţia de urgenţă creată de pandemia de COVID-19 şi din dorinţa de a evita un al patrulea tur de scrutin.
În urma deciziei de miercuri, Benjamin Netanyahu va putea forma pentru a patra oară consecutiv, şi a cincea oară în cariera sa politică, un guvern.
Netanyahu, în vârstă de 70 de ani, urmează să se prezinte în faţa instanţei pentru a fi judecat pentru luarea de mită, fraudă şi alte acuzaţii de corupţie, pe 24 mai.
Imediat după decizia instanţei, premierul a anunţat că va depune jurământul pentru preluarea noului mandat pe data de 13 mai. Atunci, Benjamin Gantz, în vârstă de 60 de ani, va prelua funcţia de adjunct şi prim-ministru supleant. Cei doi au convenit să schimbe rolurile după 18 luni.