Armata din Israel a declarat că desfășoară în aceste zile în Fâșia Gaza o operațiune militară extinsă, care se lasă cu multe decese ale civililor. Această mișcare a Israelului a dus la o presiune extraordinară, la nivel global, asupra sa. Oana Popescu-Zamfir, directoarea Global Focus Romania, a fost invitata lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” unde a explicat cum a ajuns Israelul din victimă al unor atacuri teroriste – de pe 7 octombrie – la stadiul de agresor care ucide civili?
„Din punct de vedere militar, chiar nu exista altă opțiune și ar fi fost mult mai rău și numărul de victime civile ar fi fost mult mai mare dacă Israelul ar fi intrat a doua zi în Gaza”, a spus Oana Popescu-Zamfir la Europa FM.
Oana Popescu-Zamfir: „Scopul atacului a fost acela de a cauza o ripostă disproporționată”
„Gândiți-vă cum ar fi arătat starea de spirit a militarilor israelieni cu sentimentul atât de proaspăt al catastrofei care s-a abătut asupra lor și cu furia care vine din numărul extrem de mare – fără precedent – de victime și de ostatici.
Cu siguranță ar fi fost mult mai rău dacă s-ar fi precipitat lucrurile. Nu mai spun din punct de vedere militar cel mai probabil Hamasul se pregătise dinainte de o ripostă. Scopul atacului a fost acela de a cauza o ripostă disproporționată”, a mai explicat Oana Popescu-Zamfir.
Oana Popescu-Zamfir: Hamas pune Israelul în situația imposibilă de a avea de ales între a ataca și a nu avea cum să evite victime civile
„Când vorbim despre o organizație teroristă, să nu uităm de elementul teroare. Teroarea o sădești într-un stat ca Israelul, care este obișnuit cu atentate și astfel de atacuri, dacă escaladezi dincolo de ceea ce au trăit până acum și atunci firește că exista riscul major ca armata israeliană să intre în niște capcane pregătite deja de Hamas.
Și aici venim la al doilea element foarte important care justifică numărul de victime civile și poziția în care a ajuns Israelul: dintotdeauna, de ani și ani de zile, Hamas folosește civile ca scuturi umane. Când felul în care o face este exact așa cum face și de data asta.
Nu doar tunelurile, dar și locurile din care lansează atacuri. Locurile în care se întâlnesc, locurile în care își pregătesc operațiunile se află cel mai adesea sub sau în interiorul unor obiective civile foarte sensibile: spitale, grădinițe, școli, creșe, tot ce poate să pună Israelul în situația imposibilă de a avea de ales între a ataca și a nu avea cum să evite victime civile”, a mai spus directoarea Global Focus Romania la Europa FM.
Directoarea Global Focus Romania: „Interesul Hamas este să nu lase civilii să plece”
„Palestinienii de acolo nu e ca și cum nu știu că Hamas se află în același loc cu ei, dar nu prea au de ales. Interesul Hamas este să nu lase civilii să plece, să-i țină acolo și nu e deloc greu acest lucru tocmai pentru ca Israelul să fie în situația de a alege între a lovi și a face victime sau a nu lovi și în felul acesta de a cruța Hamasul”, a explicat Oana Popescu-Zamfir.
Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” aici
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: MAE: Alți 2 oameni cu dublă cetățenie israeliană și română sunt ostatici în Fâșia Gaza