Confidenţialitate

Israelul introduce primele măsuri de relaxare și reia turismul intern din 3 mai

După aproape două luni de carantină și măsuri severe impuse pentru a preveni răspândirea coronavirusului, Israelul anunță primele măsuri de relaxare în ceea ce privește deplasarea cetățenilor în interiorul țării și activitățile economice.

Printre altele, a fost anunțată și reluarea turismului intern începând cu data de 3 mai, urmând ca alte restricții ce îi privesc pe turiștii străini să fie relaxate treptat, în funcție de evoluția răspândirii virusului.

Pe plan mondial, statul evreu are una dintre cele mai mici rate de deces ca urmare a coronavirusului.

Relaxarea măsurilor severe instaurate ca măsură de prevenție împotriva COVID-19, apare pe fondul unor cifre încurajatoare cu privire la modul în care Israelul a reușit să țină sub control pandemia.

În prezent, statisticile cu privire la numărul de decese ca urmare a coronavirusului înregistrate în Israel arată că în această țară rata mortalității este printre cele mai mici la nivel mondial – 25 morți la 1 milion de persoane, în total 219 decese și 15,870 cazuri confirmate, dintre care mai mult de jumătate sunt deja vindecați, iar cazurile grave reprezintă 2% din total.

În ultimele două săptămâni, numărul de persoane vindecate îl depășește considerabil pe cel de noi infecții.

Se vor deschide mai întâi unitățile de cazare în regim Bed&Breakfast și așa-numitele “Zimmer”, un tip de cazare specific zonei rurale israeliene, o idee mai mici ca și dimensiuni decât B&B, dar de multe ori mai luxoase și care conferă mai multă intimitate și confort turiștilor.

Multe dintre aceste unități de cazare aparte denumite Zimmers (sunt peste 1.500 în întreaga țară) se află în zona Deșertului Negev și Mării Galileei.

Ulterior se va relua activitatea și în hotelurile cu un număr restrâns de camere.

Premierul Benjamin Netanyahu a ținut să menționeze însă, că dacă va crește numărul de infectări, măsurile stricte de izolare vor fi reimplementate.

Se vor redeschide totodată și restaurantele și cafenelele din Israel, însă nu se va putea încă sta la mese pentru a savura produsele comandate, ci acestea se vor lua la pachet pentru siguranța tuturor părților implicate.

Mare parte dintre aceste unități de alimentație publică au funcționat de la debutul pandemiei în regim de livrare la domiciliu, rămânând aproape de clienții lor.

Ministrul Turismului, Yariv Levin, a declarat imediat după anunțul oficial făcut de premier că vede cu ochi buni această măsură din domeniul turismului și că astfel mii de persoane care activează în industrie pot întrezări mult mai ușor luminița de la capătul tunelului, după aproape 8 săptămâni de incertitudini.

Este un prim pas și ne dorim să facem totul cât se poate de prudent, a spus acesta.

“În zilele ce urmează va fi anunțată public o întreagă listă de măsuri stricte de igienă și prevenție în ceea ce privește unitățile de cazare ce se redeschid în Israel. Aceasta a fost elaborată împreună cu Ministerul Sănătății și cu sprijinul a numeroși experți atât din turism, cât și din domeniul virusologiei. Momentan, vă pot spune sigur că zonele de SPA (saune, jacuzzi, piscine etc.), precum și spațiile deschise, comune din incintele ce vor redeveni funcționale începând cu 3 mai, rămân închise încă o perioadă. Ținem cont de toate măsurile de prevenție și igienă venite de la specialiști și vom supraveghea alături de părțile responsabile respectarea strictă a acestora” a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi piețe turistice.

Israelul este o destinație importantă de călătorie pentru turiștii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici.

Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel și-a concentrat eforturile pe promovarea orașelor Tel Aviv și Ierusalim ca două destinații de city break într-o singură vacanță, oferind experiențe multiculturale, o viață de noapte intensă, delicii gastronomice și posibilități pentru turismul de aventură.

Aproape 100 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv și Eilat de principalele aeroporturi din România – București, Timișoara, Cluj, Iași și Sibiu.

Comparativ cu 2016, anul 2018 a înregistrat o creștere cu 152% a turiștilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive și pentru 2019.