Confidenţialitate

ISMB s-a autosesizat în cazul relelor tratamente aplicate copiilor de la Şcoala Specială nr. 4

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că s-a autosesizat şi desfăşoară o anchetă, după ce un ONG a acuzat profesorii de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 de rele tratamente aplicate copiilor cu dizabilităţi, care ar fi daţi cu capul de pereţi, trântiţi, traşi de păr, lăsaţi nesupravegheaţi la ore sau ţinuţi dezbrăcaţi în şcoală.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a sesizat în acest caz Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Avocatul Poporului şi Autoritatea Naţională Pentru Protectia Drepturilor Copilului, ataşând înscrisuri, dar şi probe video în care un profesor descrie cum îi bate pe copii.

Reprezentanţii ISMB au precizat că, în acest moment, nu există nicio reclamaţie depusă de vreun părinte în legătură cu eventuale abuzuri comise de cadrele didactice de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4.

Ei au arătat, însă, că o astfel de reclamaţie a existat în urmă cu două luni.

“Există o echipă de cercetare trimisă de ISMB, inspectorii şcolari desemnaţi discută cu toate părţile implicate, cadrele didactice, părinţi, conducere, verifică documnete, aspecte, dovezi care se pot cumula”, au spus reprezentanţii inspectoratului şcolar.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a anunţat, joi, că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Avocatul Poporului şi Autoritatea Naţională Pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la abuzurile şi relele tratamente aplicate copiilor cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti.

“Conform probelor video şi înscrisurilor aflate în posesia CEDCD şi depuse la dosarul în cauză, copiii cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4, sunt bătuţi cu brutalitate în mod sistematic de cadrele didactice, sunt legaţi cu funia şi transportaţi către diferite zone ale unităţii de învăţământ, sunt agresaţi fizic, psihic şi emoţional permanent”, se arată în scrisoarea CEDCD.

Reprezentanţii ONG-ului mai spun că, potrivit probelor video şi declaraţiilor personalului şcolii, copiii sunt daţi cu capul de pereţi, trântiţi pe jos, traşi de păr, lăsaţi nesupravegheaţi la ore, ţinuţi dezbrăcaţi în şcoală, totul desfăşurându-se ”în spatele uşilor închise”, aşa cum declară unul dintre profesorii şcolii în cauză.