Isabella Cruise, în vârstă de 23 de ani, a vorbit despre relaţia pe care o are cu părinţii Tom Cruise şi Nicole Kidman, dezminţind zvonurile conform cărora nu ar mai fi în bune relaţii cu aceştia, scrie Hello Magazine.
“Bineînţeles că vorbim, sunt părinţii mei”, a spus Isabella, adaugând faptul că speculaţiile lansate până acum sunt nefondate.
Relaţia dintre Isabella Cruise şi părinţii ei a fost pusă sub semnul întrebării începând cu momentul nunţii sale cu Max Parker, un consultant britanic în industria computerelor, care a avut loc în septembrie anul trecut.
Mirii au luat decizia ca nunta să fie una foarte discretă şi de a nu-i invita la ceremonie pe părinţii celebri ai tinerei. Fratele mai tânăr al Isabellei, Connor Cruise, fiul adoptiv al fostului cuplu Cruise-Kidman, nu a participat nici el la eveniment.
Isabella şi Max au vorbit şi despre viitorul lor împreună, precizând că îşi doresc ca, într-o bună zi, să aibă copii.
“Am 23 de ani, aşa că vom vedea. Eu însămi sunt încă un copil”, a declarat aceasta.
Isabella Cruise a studiat arta şi doreşte să îşi construiască o carieră de succes în domeniul machiajului. Aceasta a absolvit cursurile organizate de Delamar Academy of Make-up and Hair din Londra.