Irina Rimes lansează videoclipul piesei “Ce s-a întâmplat cu noi”, piesa ce va fi inclusă pe viitorul album care marchează o nouă etapă în cariera ei muzicală.
“Ce s-a întâmplat cu noi” spune povestea unor îndrăgostiţi care s-au îndepărtat unul de celălalt, iar undeva, de-a lungul drumului, au pierdut iubirea ce şi-o purtau.
“Ce s-a întâmplat cu noi este din aceeasi poveste cu piesa Visele, fiind compusă în prima sesiune după trilogia #IubiriSecrete.
Iniţial, am scris piesa pentru altcineva, dar atunci când am terminat, mi-am dat seama că trebuie să rămână a mea, ca este mult prea personală”, a declarat cântăreaţa.
Muzica şi versurile sunt semnate de Irina Rimes, la producţia piesei au lucrat Alex Cotoi şi Dj Sava, iar Andrei Stan a regizat videoclipul.