17/10/2014
Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Moscova.
Românca, ocupantă a locului 61 în clasamentul mondial feminin, a trecut de bulgăroaica Ţvetana Pironkova (ocupanta poziţiei 43), după un meci de 3 seturi (cu 1-6, 6-3, 6-2).
Irina Begu și-a asigurat un cec de 34.350 dolari și 185 de puncte WTA.
În penultimul act al turneului moscovit, ea va juca împotriva învingătoarei dintre rusoaica Svetlana Kuznețova și cehoaica Lucie Safarova.
În optimi, Irina Begu a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova, numărul 12 mondial.
Anul trecut, turneul de la Moscova a fost câștigat de Simona Halep.