Jucătoarea română de tenis Irina Begu a învins-o în 3 seturi pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova, în fața căreia s-a impus în 3 ore și 20 de minute de joc: 6-4, 5-7 și 9-7 în decisiv. Begu o va întâlni acum pe chinezoaica Shuai Shang.
Tot marți, Sorana Cîrstea, a 49-a în ierarhia profesionistă, a pierdut în 3 seturi împotriva australiencei Daria Gavrilova, numărul 25 WTA, scor: 6-4, 6-7, 3-6.
Meciul a durat două ore și 46 de minute, dar a fost oprit o oră, din cauza ploii din capitala Franței.
Pentru parcursul ei de la Paris, Sorana a rămas cu 10 puncte și un cec de 40.000 de euro.
Marți seară, după ora 20:00, Ana Bogdan se luptă cu cehoaica Marketa Vondrousova, iar la ora 21:00, lidera mondială Simona Halep o va înfrunta pe americanca Alison Riske – clasată pe locul al 83-lea.
În runda secundă la Paris au mai ajuns luni Alexandra Dulgheru și Mihaela Buzărnescu.
Turneul de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, are premii de 18 milioane 270.000 de euro.