Irina Begu a ratat calificarea în sferturile turneului de la Madrid. Ea nu a putut trece de olandeza Kiki Bertens, a 19-a jucătoare a lumii, care a câștigat duelul din optimi cu 6-1, 7-5, și va juca mai departe cu letonă Anastasia Sevastova, a 22-a în clasamentul profesionist feminin.
Tot miercuri joacă și celelalte două românce rămase în competiție. Simona Halep o înfruntă pe australianca Samantha Stosur, “veterana” de 33 de ani aflată pe locul al 26-lea mondial, iar Sorana Cârstea o are în față pe japoneza Misaki Doi, a 53-a în ierarhia WTA.
Turneul “Masters 1.000” de la Madrid este patronat de Ion Țiriac și are premii totale de 12 milioane și jumătate de euro.