Confidenţialitate

IPJ Neamț: Dosar penal, după incidentul de la concertul Carla’s Dream

Poliția a deschis un dosar penal pentru infracţiunile de vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănatatea în muncă, in cazul incidentului de la concertul Carla’s Dreams, de la Galleria Mall, din Piatra Neamt. Vineri seară, mai multor persoane li s-a făcut rău, iar spaţiul a fost evacuat.

Sâmbătă, poliţiştii au făcut primele audieri în cadrul acestui dosar. Dosarul penal a fost deschis sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Poliţiştii vor verifica dacă organizatorii concertului aveau autorizaţiile necesare unui astfel de eveniment şi dacă au respectat măsurile specifice autorizării.

Şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat sâmbătă că face o anchetă în cazul incidentului de vineri seara, pentru a stabili cu cât a fost depăşită capacitatea spaţiului. Organizatorul trebuia să respecte numărul de utilizatori prevăzut în autorizaţie, dar s-a estimat greşit numărul acestora, a anuntat sambata spune şeful ISU Neamţ.

Trupa Carla’s Dreams a anunţat, vineri seară, pe Facebook, că a întrerupt concertul de la Piatra Neamţ după ce mai multor persoane, inclusiv copii, li s-a făcut rău din cauza caldurii din interiorul mallului.

“Am oprit concertul din Piatra Neamţ. Temperatura imposibil de suportat pentru public, mai ales pentru copii. Mai multe persoane (inclusiv copii) care şi-au pierdut cunoştinţa. Vom acţiona legal. Oamenii au venit la un concert, şi nu la «mall» şi, cu toate că legal nu este responsabilitatea noastră, vă rugăm să ne scrieţi pe mara.ciama@globalrecords.com pentru asistenţă juridică gratuită în sensul acestui caz. De asemenea, vom sesiza toate organele competente pentru a «sensibiliza» afaceriştii care au adus 2 (DOUĂ!!!!!) baxuri de 6 sticle de jumătate de litru chiar când au văzut prima persoana scoasă de ambulanta din sala supraplină!”, au scris membrii trupei din Republica Moldova.