Confidenţialitate

Ionel Dancă: Au fost oprite toate angajările la Cancelaria prim-ministrului și în instituțiile subordonate

Șef al cancelariei premierului, Ionel Dancă susține că de acum înainte angajările în aparatul de lucru al Guvernului vor fi făcute publice și se vor realiza pe bază de concurs.

Potrivit lui, va fi lansată în dezbatere publică reorganizarea aparatului de lucru din Guvern, care trebuie să fie suplu și eficient.

Ionel Dancă susține că orice demnitar și funcționar angajat la Guvern va respecta regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese, iar cei care încalcă acest regim vor fi demiși imediat.

Angajările în cadrul aparatului de lucru al premierului se vor face pe bază de concurs, printr-o evaluare independentă a competențelor celor înscriși.

Ionel Dancă promite că numirile strict politice, clientelare nu vor mai exista.  Se vor face numiri politice în funcții de demnitate publică cu respectarea principiilor de integritate și profesionalism, adică ar urma sp fie numiți în post doar oameni politici competenți și bine pregătiți din punct de vedere profesional.

Redăm, mai jos, postarea integrală a lui Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului:

Vreau să facem împreună o #CancelarieTIP la Guvernul României. Alături de Premierul Ludovic Orban, îmi doresc să facem la Cancelaria Prim-ministrului un aparat de lucru suplu și eficient, bazat pe trei principii fundamentale pentru o bună guvernare liberală: Transparență, Integritate și Profesionalism (TIP).

1. Transparența
Voi folosi orice prilej și voi comunica ori de câte ori va fi nevoie tot ceea ce facem la Cancelaria Prim-ministrului Ludovic Orban, începând cu agenda de lucru zilnică a Prim-ministrului, programul întâlnirilor de la Cancelarie și proiectele aflate în lucru la nivelul Cancelariei.

2. Integritatea
Respectarea regimului incompatibilităților și al conflictelor de interese este o condiție obligatorie pentru orice demnitar și funcționar angajat în cadrul aparatului de lucru al Prim-ministrului și nu va fi tolerată nicio o abatere de la această normă legală iar orice încălcare a acestui regim va duce la demiterea imediată a celor aflați în această situație.

3. Profesionalism
Angajările în cadrul aparatului de lucru al Prim-ministrului aflat în coordonarea Cancelariei vor fi publice, pe bază de concurs, printr-o evaluare independentă a competențelor celor înscriși.

În acest moment, au fost oprite toate angajările în funcții publice de la nivelul Cancelariei și al instituțiilor/agențiilor subordonate, urmând ca împreună cu Secretariatul General al Guvernului să propunem în dezbatere publică o reorganizare a aparatului de lucru de la nivelul Guvernului.

Numirile politice în funcțiile de demnitate publică la nivelul Cancelariei Prim-ministrului și la conducerea instituțiilor și agențiilor din subordine vor trebui să respecte aceleași principii de integritate și de profesionalism.

Depesedizarea statului înseamnă schimbarea radicală a felului de a face numiri la conducerea instituțiilor și a agențiilor/companiilor aflate sub autoritatea Guvernului, de la numiri strict politice clientelare fără nicio pregătire profesională la promovarea unor oameni politici profesioniști în domeniul lor de competență.

Facem curățenie după mizeria politică lăsată de PSD în administrația publică și la conducerea multor instituții și companii!

(sursa foto: Facebook Guvern)