Procurorii militari din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane, a anunţat procurorul militar Marian Lazăr.
“Din probatoriul administrat în cauză, au rezultat următoarele: în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic împotriva populației civile, împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au fost implicate forțe armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste 10.000 de mineri și muncitori din mai multe zone ale țării, atac care a avut loc următoarele consecințe: uciderea prin împușcare a 4 persoane și rănirea prin împușcarea trei persoane, vătămarea integrității fizice sau psihice a 1962 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate pe motive de ordin politic, a unui număr de 1 242 de persoane.
În aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiuni împotriva umanității față de amiral în reverză Dumitrescu Emil, la data săvârșirii faptelor – membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției generale de Cultură, presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne , Ionescu Cazemir Benedict – la data săvârșirii faptelor vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.
De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne. În aceeaşi cauză, procurorii militari efectuează în continuare urmărirea penală faţă de alţi 18 suspecţi, tot pentru infracţiuni de crime împotriva umanităţii.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, având ca scop crearea cadrului procesual de administrarea probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă în nici o situație principiul de nevinovăție” , a precizat în finalul declaraţiei procurorul militar Marian Lazăr.
MINERIADA – scurt istoric
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost cel mai violent eveniment de acest fel din istoria postdecembristă a României, soldat (oficial) cu cel puțin șase morți, dar al cărui bilanț rămîne în continuare incert.
Celor uciși li se adagă peste 750 de răniți, 6 femei violate și peste o mie de persoane reținute ilegal. Nimeni nu a fost tras la răspundere pînă acum.
La un sfert de secol de atunci, după o condamnare definitivă la CEDO, Parchetul General a redeschis ancheta asupra celor întîmplate.
Fenomenul ”Piața Universității” a debutat la 22 aprilie 1990.
În urma unui miting electoral organizat de PNȚCD, manifestanții au ridicat o baricadă și au hotărît să nu mai părăsească piața.
Ei cereau scoaterea în afara legii a oricărui partid de tip comunist, înlăturarea din funcțiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura și aparatul PCR între 1945 și 1989 și cercetarea tuturor persoanelor care au aparținut celor două categorii menționate.
La 20 mai 1990, primele alegeri parlamentare și prezidențiale de după evenimentele din decembrie 1989 aveau să fie cîștigate de Ion Iliescu și de FSN.
Intervenția
Între 13 și 15 iunie 1990, forțele de ordine susținute de mineri au intervenit cu violență pentru a-i dispersa pe oamenii adunați din Piața Universității din București.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre Capitală.
Ajunși în București, au ocupat repede Piața Universității, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de manifestanți.
Au pătruns însă în clădirea Universității și au devastat sediile PNȚCD și PNL, după cum chiar unii mineri au recunoscut.
Sute de oameni au fost bătuți, printre care și profesori și studenți.
Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, se îndrepta spre serviciu cînd a fost luat de pe stradă, privat de libertate și bătut.
S-a trezit a doua zi, la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară, ca să nu fie arestat.
10 ani mai tîrziu avea să depună plîngere la CEDO, unde a avut cîștig de cauză.
Pe 15 iunie, la Romexpo, președintele Ion Iliescu le mulțumea minerilor pentru acțiunea lor “vitejească, prin care au salvat democrația din România”:
Ion Iliescu spunea într-un interviu ulterior că nici el, nici minerii nu au vreo vină pentru evenimentele din 13-15 iunie.
La aflarea veștii că Parchetul General redeschide dosarul Mineriadei, Ion Iliescu a spus că oricine e liber să analizeze și să comenteze evenimentele din iunie 1990.
(FOTO: Dinu Lazăr)