Fostul președinte Ion Iliescu a scris pe blog, că e ”neplăcut suprins” de modul în care au fost reflactete afirmațiile sale pentru ”Der Spiegel” și susține că nu a confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA în România, închisoare unde s-ar fi aplicat tehnici precum tortura.
“Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă și mai ales se comentează afirmațiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel”.
Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.
Știind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanța CIA în România-justifică faptul că, în toți acești ani, am negat existența unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri și aliați-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte știu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii țării noastre în Alianța Nord-Atlantică,” scrie fostul președinte pe blog.
El mai spune că este ”ridicolă și mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei”, afirmația că declarația sa ”face jocul rușilor”.
“După aceeași logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul rușilor. Vi se pare că se poate spune așa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democrații, care, atunci când este nevoie, își asumă erorile și face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată”, arată Iliescu.
El mai susține că, dacă în facilitățile CIA din România, din acei ani, ”s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părții americane să spună acest lucru și să procedeze în consecință”.
Ion Iliescu a afirmat, într-un interviu acordat Spiegel Online și publicat la jumătatea săptămânii trecute, că el a aprobat “în principiu” o solicitare a SUA din perioada 2002-2003 privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei.
În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii.
“Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie”, afirmă Ion Iliescu în interviul acordat Spiegel Online, explicând că a aprobat solicitarea “în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.
Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar “o locaţie” destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.
“Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat fostul preşedinte Ion Iliescu.