Confidenţialitate

Ion Iliescu: ”Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România, apărută în Le Figaro”

Într-o reacție pe blog, Ion Iliescu susține că nu a acordat interviul cu care este citat de publicația franceză Le Figaro.

Potrivit Le Figaro, Ion Iliescu ar fi declarat că ”Este o perioadă dificilă și confuză pentru PSD, care trăiește cea mai gravă criză politică a sa”.

La scurt timp de la publicarea articolului, Ion Iliescu scrie că este ”citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva”.

”Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva.

Fiecare este liber să creadă ce dorește despre PSD, despre situația politică din România, despre istoria post-decembristă. Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declarațiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenția mea să particip la așa ceva. PSD este un partid matur și responsabil, care își va rezolva problemele conform statutului său și legilor țării.

In ultima perioada, am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine.

Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații”, a scris Ion Iliescu pe blogul său, luni seara, la scurt timp după apariția în presa de România a articolului din Le Figaro.