La finalul unor noi întâlniri avute, marți, cu reprezentanții guvernului pe tema situației epidemiologice, șeful statului a făcut un nou apel la populație să respecte restricțiile și a atras atenția că starea de alertă nu înseamnă relaxarea totală a restricțiilor.
“Cred că nimeni nu vrea să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm această decizie dacă ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește”, a atras atenția Klaus Iohannis.
Șeful statului i-a criticat și pe “aceiași vechi politruci care încurajează încălcarea legilor” și totoadată a criticat și PSD pentru intenția de a depune moțiune de cenzură împotriva cabinetului Orban.
“Ei fac tot posibilul ca efortul național să eșueze. Prioritatea PSD e dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul lor. Depunerea unei moțiuni de cenzură e dovadă de iresponsabilitate”, spus șeful statului.
Principalele declarații ale președintelui Iohannis:
“Am văzut foarte mulți români care respectă regulile, care poartă măști de protecție și respectă distanțarea socială. Am văzut companii și instituții care s-au pregătit foarte bine. Din nefericire, au fost în aceste zile și exemple de comportamente în contradicție cu normele sanitare care trebuie respectate.
Unii au înțeles complet greșit că stare de alertă înseamnă relaxare totală. Dragi români, virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli de prevenție, cu atât cresc șansele noastre să stopăm epidemia.
Altfel, există în mod real să ne confruntăm cu o explozie majoră a infectărilor.
Dacă regulile vor fi constant încălcate, ne îndreptăm spre un scenariu în care vom avea noi focare și un nou val de îmbolnăviri.
Solicit autorităților locale să-și asume un rol mai ferm, proactiv, în gestionarea situației.
Am reușit să controlăm epidemia, iar măsurile pe care le-am luat pe parcursul stării de urgență și-au dovedit eficiența.
Ar fi dramatic să compromitem cele două luni de stare de urgență. Cred că nimeni nu vrea să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm această decizie dacă ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește.
Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc dezinformări și propagă teorii are conspirației cu scopul de cultiva neîncrederea. Aceste abordări sunt nocive, pot crea breșe afectând solidaritatea socială care e fundamentală pentru a trece cu bine peste perioada dificilă.
Să nu irosim ce am câștigat în aceste două luni cu mari sacrificii. E foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legilor. Aceiași vechi politruci fac tot posibilul ca efortul național să eșueze.
Prioritatea PSD e dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul lor. Depunerea unei moțiuni de cenzură e dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD e preocupat de combinații meschine, cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contratimp.
O criză politică profundă peste una sanitară, asta vrea PSD pentru România. E de neimaginat cum ar fi arătat țara acum cu un guvern PSD în funcție. România nu mai poate rămâne blocată în trecut.
Solicit sprijinul tuturor forțelor politice credibile și mediului de afaceri să oferim încredere angajaților și întreprinzătorilor. Avem o notă de plată care ne limitează spațiul de intervenție.
Totodată, vrem să accesăm toate formele de sprijin, inclusiv noile forme pe care lucrează acum Comisia Europeană. Prioritățile sunt menținerea sănătății cetățenilor și relansarea economică.
Suntem pe drumul cel bun, trebuie să continuăm efortul cu fermitate și înțelepciune.”
Declarațiile președintelui sunt analizate într-o Ediție Specială Europa FM, găzduită de Cătălin Striblea:
“Unii nu au înțeles ce este relaxarea graduală. Unii au mers la relaxare maximă”, a spus Raed Arafat, luni seară.
“Efectul celor trei zile îl vom vedea de joi încolo, când vom vedea dacă această bucurie exagerată sau senzaţie de libertate exagerată va produce şi efecte.”
În ceea ce privește redeschiderea teraselor, aceasta a fost planificată de către Guvern pentru data de 1 iunie, iar sezonul estival în România ar putea începe de la 15 iunie, au anunţat reprezentanţii industriei de turism care au participat la o întâlnire cu Ludovic Orban.
Evoluţia numărului de cazuri din ultimele 8 săptămâni:
- 23-30 martie (circa 1.500 cazuri noi)
- 30 martie-6 aprilie (circa 2.000 cazuri noi)
- 6-13 aprilie (circa 2.500 cazuri noi, vârful epidemic de până acum în România)
- 13-20 aprilie (circa 2.300 cazuri noi)
- 20-27 aprilie (circa 2.400 cazuri noi)
- 27 aprilie-4 mai (circa 2.200 cazuri noi),
- 4-11 mai (2.076 cazuri noi)
În privinţa numărului de morţi în ultimele săptămâni, situaţia se prezintă astfel:
- 23 martie (4 decese)
- 30 martie (44 decese)
- 6 aprilie (157 decese)
- 13 aprilie (317 decese)
- 20 aprili (451 decese)
- 27 aprilie (631 decese)
- 4 mai (803 decese)
- 11 mai (972 decese)
- 18 mai (1.107 decese)
Se remarcă o reducere a numărului de infecții confirmate în ultima săptămână. În intervalul 11-18 mai, numărul de cazuri a fost de 1.448, în scădere faţă de intervalul anterior (4-11 mai), când numărul de cazuri noi a fost de circa 2.100 de cazuri.