Confidenţialitate

Preşedintele Iohannis retrimite în Parlament legea privind doctoratele: ”Vreau să punem capăt plagiatului”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va retrimite în Parlament legea privind doctoratele, pentru că își dorește să se pună capăt fenomenului de plagiat.

Șeful statului cere, așadar, reexaminarea Legii de aprobare a Ordonanţei prin care este reglementată retragerea titlurilor de doctor obţinute prin plagiat. Klaus Iohannis a afirmat că legea nu oferă garanţii suficiente de integritate academică.

Amintim, Senatul a adoptat pe 9 mai  proiectul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, care a fost modificat în comisia de învăţământ.

Legea amână dreptul universităților de a retrage titlul de doctor în cazul unui plagiat. Decizia finală o ia CNATCU –  Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitar. În plus,  persoanele care au obținut doctorate vor putea oricând să renunțe la acest titlu, fără a fi trase la răspundere.

Legea a fost adoptată cu 87 de voturi ”pentru” şi două abţineri, senatul fiind cameră decizională.