Confidenţialitate

Iohannis: PSD a schimbat de multe ori fețele, dar niciodată năravul

Președintele Klaus Iohannis a spus, joi, la Galați, că unii oameni îi cer să „o mai lase” cu PSD, pentru că nu mai e așa de rău ca pe vremea lui Dragnea, informează Mediafax.

„Sunt oameni care îmi spun: domn’ președinte, totuși, acuma mai lăsați-o cu PSD-ul că nu mai e chiar așa de rău ca pe vremea lui Dragnea. Știți ce? Asta este o mare capcană. Chiar dacă vouă și altora li se pare că poate PSD-ul nu mai este așa de rău, în realitate PSD-ul a schimbat de multe ori fețele, dar niciodată nu și-a schimbat năravul. De aceea PSD-ul trebuie să meargă pentru mai mulți ani în opoziție”, a spus Klaus Iohannis la Galați, în fața a mii de simpatizanți.

Președintele a mai spus că regiunea Moldovei are nevoie de investiții în infrastructură.

„Moldova trebuie să fie legată de restul țării prin autostradă, prin cale ferată, în așa fel încât și aici să vină investitori, să aveți locuri de muncă bine plătite și lumea să înțeleagă că România face parte din zona dezvoltată a Europei. Eu nu mai îmi doresc ca românii să se simtă inferiori celor din Europa de vest”, a declarat șeful statului, care crede că toți românii au dreptul la o viață normală.