Confidenţialitate

Iohannis: Ne despărţim de doi dintre cei mai iubiţi români. Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru au luminat arenele sportive şi scenele pe care au urcat

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, duminică seara, la moartea maestrului Ion Caramitru și a campionului Ivan Patzaichin.

„Astăzi este o zi tristă pentru ţara noastră. Ne despărţim de doi dintre cei mai iubiţi români. Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru au luminat arenele sportive şi scenele pe care au urcat. Învingători şi strălucitori în sport şi teatru, Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru, prin dispariţia lor neaşteptată, ne lasă de azi mai săraci, consolaţi doar de amintirea gloriei pe care au dăruit-o României prin energia, talentul, dăruirea şi eforturile lor de a fi cei mai buni. Condoleanţe familiilor şi celor dragi pentru pierderea suferită!”, a scris Klaus Iohannis, duminică pe Facebook.

Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Național București, a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 79 de ani.

Legendarul canoist Ivan Patzaichin a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani.