Prezent la prima ședință a cabinetului condus de liberalul Ludovic Orban, șeful statului a salutat plecarea guvernului “eșuat” al PSD.
“Eu respir uşurat că avem un nou guvern, dispus să se implice pentru rezolvarea problemelor ţării. Un act de mare curaj din partea PNL că a preluat guvernarea în această formulă”, a spus Klaus Iohannis.
“Îmi pare foarte bine că anteriorul guvern eșuat a plecat. În ultimii 30 de ani motivul pentru care România s-a dezvoltat mai bine a fost existența PSD la butoane. Dar în ultimii 3 ani au depășit orice imaginație. Guverne care au început cu proceduri pe care pur și simplu nu și le-a imaginat nimeni. Atacuri sistematice la statul de drept, lupta împotriva corupției, împotriva investitorilor, o absurditate de neimaginat, asupra mediului de afaceri privat”, a adăugat Klaus Iohannis.
“Am aflat deja că situația găsită în ministere e una foarte proastă. Din păcate, deja s-a încetățenit noțiunea de moștenire dezastruoasă găsită de miniștri. Deja știm că PSD-iștii, înainte de plecare, au golit finanțele publice și acum suntem în situația să vedem cum putem acoperi plățile scadente. Va fi foarte complicat să se închidă bugetul pe anul acesta și de construit bugetul pe anul viitor”, a precizat președintele, la începutul ședinței de guvern.
“Am venit aici pentru că, în primul rând, am fost invitat de către domnul Ludovic Orban și, în al doilea rând, pentru că astăzi, în ședința de Guvern, se va tranșa o problemă foarte importantă, care și asta trenează din cauza incompetenței fostului Guvern, și anume chestiunea comisarului european trimis de România în Comisia Europeană”, a anunțat Klaus Iohannis.