Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul american, la două decenii de la atacurile teroriste din SUA.
“La 20 de ani de la 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, supravieţuitorilor, salvatorilor şi tuturor celor ale căror vieţi au fost afectate de acela act atroce de ură. În această zi de comemorare, suntem solidari cu poporul american şi ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul”, a scris șeful statului, într-un mesaj în limba engleză postat pe Twitter.
În atentatele care au îndoliat întreaga lume, şi-au pierdut viaţa peste 3.000 de oameni, între care şi românii Eugen Gabriel Lazăr, Corina Stan, Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean și Ana Fosteris.