Confidenţialitate

Iohannis, îngrijorat de situația din Afganistan: Unitatea aliaților este esențială

Șeful statului a anunțat, vineri seara, că a discutat cu secretarul general NATO despre situația din Afganistan.

„Discuții productive cu Jens Stoltenberg. România rămâne îngrijorată despre situația critică din Afganistan și este gata să contribuie la eforturile NATO privitoare la criză. Unitatea aliaților este esențială. Afganistan nu trebuie să devină din nou un paradis sigur pentru teroriști”, scrie într-un mesaj al președintelui Klaus Iohannis postat pe Twitter.

Discuția despre Afganistan a avut loc în timp ce, la București, este în plină desfășurare o nouă criză în coaliția guvernamentală.

Retrăgându-i sprijinul politic premierului liberal Florin Cîțu, USR PLUS a depus, vineri seara, o moțiune de cenzură împotriva cabinetului din care face parte, alături de PNL și UDMR.

Anterior, Florin Cîțu l-a revocat pe Stelian Ion (USR PLUS) de la șefia Ministerului Justiției, acuzându-l că blochează adoptarea programului Saligny.

Acest plan de investiții, calificat de vicepremierul Dan Barna și de colegul său Dacian Cioloș drept „cel mai mare jaf din banii românilor”, a fost aprobat de executiv, în lipsa miniștrilor USR PLUS.