Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, la finalul ședinței CSAT. Președintele a vorbit despre Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.
Șeful statului a subliniat că “SUA și NATO sunt piloni ai politicii noastre externe și de securitate”.
În final, președintele a făcut un nou apel la populație să respecte recomandările autorităților, să poarte măști și să fie preocupată de igienă, în condițiile în care numărul infecțiilor cu coronavirus se menține constant, “pe un platou”.
Principalele declarații:
Punctul central l-a constituit analiza noii Strategii Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024. Vă prezint mai multe aspecte din această strategie.
A fost elaborată în contextul unei pandemii care a declanșat o criză economică profundă. Relațiile de putere dintre actorii globali sunt perturbate, sporind volabilitatea mediului de securitate internațional. Perspectiva unei evoluții ciclice a virusului ne obligă să creștem capacitatea de gestionare pe multiple planuri: medical, ordine publică, educație, servicii, reziliența economică.
Noua strategie oferă răspunsuri la întrebările esențiale privind obiectivele naționale prioritare pentru securitatea României. Arată ce avem de făcut. Politicile din domeniul securității naționale vor fi create având ca beneficiar principal cetățeanul.
Pe lângă apărarea armată, strategia vizează și politica externă, ordinea publică, educația. Este un instrument ce fundamentează o direcție.
România trebuie să-și apere cetățenii. Este țara care-și apără valorile, interesele, simbolurile. Știe să-și protejeze patrimoniul.
SUA și NATO sunt piloni ai politicii noastre externe și de securitate. Strategia noastră propune un management cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor. Este o abordare determinată de schimbarea de paradigmă de la nivel global.
Încurajăm colaborarea mai eficientă, prin constituirea unui grup de intervenție strategică. Noua strategie se bazează pe o diagnoză clară a Statului Român.
Este prioritară modernizarea cadrului legislativ. Documentul integral va fi transmis Parlamentului și sperăm ca România să aibă cât mai repede o strategie pentru următorii patru ani.
Alte puncte: Am aprobat forțele armate ale României pentru participarea la misiuni în afara statului român în 2021. Armata va participa cu 1940 de militari și civili în afara țării, cu 436 mai puțini decât în 2020. MAI va participa cu 181 mai puțin personal decât în 2020.
Țin să fac unele precizări privind evoluția epidemiei. Numărul infectărilor rămâne constant, ceea ce înseamnă că suntem pe un platou. Vom depăși cu bine și această etapă dacă vom fi responsabili, dacă păstrăm măști și menținem distanța.”
Pe ordinea de zi a şedinţei au fost incluse subiecte referitoare la:
• Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024;
• Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021;
• Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armaei României până în anul 2026 și în perspectivă.
Referitor la bilanțul pandemiei, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, 165 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Totalul infecțiilor a ajuns la 18.594 în România.
Dintre persoanele testate pozitiv, 12.162 au fost declarate vindecate şi externate.
1219 de persoane au fost răpuse de COVID-19, forma agresivă de pneumonie cauzată de noul coronavirus.