Confidenţialitate

Iohannis, către Parlament: Este nevoie urgentă de legea pentru instituirea stării de alertă | AUDIO

După o nouă ședință avută cu membri ai Guvernului, marți, pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, șeful statului a anunțat că, din 15 mai, când încetează starea de urgență, devin obligatorii purtarea măștii de protecție facială în spații publice interioare, păstrarea distanței față de celelalte persoane și igiena mâinilor.

“Nu este cazul să ne relaxăm!”, a avertizat președintele Klaus Iohannis.

Se redeschide parțial comerțul, anume magazinele cu intrare din stradă, saloanele de igienă, dar și muzeele.

“Recomandăm autorităților locale să redeschidă parcurile”, a adăugat președintele.

Potrivit acestuia, se renunță la obligația de a sta acasă și la obligația unei declarații pe proprie răspundere pentru deplasările în interiorul localității în care locuim.

“Nu trebuie să exagerăm!”, a insistat Klaus Iohannis.

Cetățenii ar trebui să renunțe la deplasările care nu sunt necesare.

Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate, în prima fază, în exteriorul bisericii. Enoriașii vor purta obligatoriu mască și vor păstra distanța.

Sportivii profesioniști își pot relua cantonamentele în condiții foarte clare de igienă. Totuși, competițiile sportive, în această primă etapă, nu vor reîncepe.

Sportivii amatori își pot relua activitatea doar individual și în aer liber.

Președintele Iohannis a susținut că este nevoie urgentă de legea pentru instituirea stării de alertă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis

  • Din păcate, epidemia COVID-19 este încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem foarte rapid de numărul de o mie de victime ale acestei epidemii. În continuare, avem zilnic sute de cazuri noi. Totuși, se apropie data administrativă de 15 mai, când se termină starea de urgență și vom intra în altă formă de organizare, anume starea de alertă.
  • Foarte mulți români întreabă ce se schimbă, ce noutăți avem. Aș menționa ce devine obligatoriu din 15 mai. Sunt lucruri simple dar importante.
    Primul, din 15 mai devine obligatoriu portul măștii, o mască care acoperă nasul și gura, în spații interioare, de exemplu la magazin sau când mergem cu transportul în comun, în stația de metrou, în metrou.
  • Este obligatorie păstarea unei distanțe de 1,5 metri, asta însemnând distanța a două brațe. Igiena mâinilor devine obligatorie și este extrem de importantă.
  • Ce se redeschide? Se redeschide parțial comerțul, se pot redeschide magazinele care au acces din exterior, se redeschid saloanele de îngrijire personală, muzeele. O chestiune pe care o recomandăm este ca din 15 mai să fie redeschise parcurile.
  • La ce renunțăm? La obligația de a sta acasă și la cea a unei Declarații când ne deplasăm în interiorul localității. ATENȚIE! În interiorul localității nu avem nevoie de declarație. Să nu exagerăm, haideți să renunțăm la deplasările neesențiale.
  • Este interzisă deplasarea în afara localității, cu excepții enumerate în decizia Comitetului pentru Situații de Urgență. Excepții naturale, precum mersul la serviciu. Se poate ieși din localitate pentru sporturi individuale, precum mersul cu bicicleta. Când ieșim din localitate avem nevoie de declarație, mai puțin în zonele metroopolitane, cum sunt comunele din exteriorul Bucureștiului. Dar dacă mergeți din București în provincie, aveți nevoie de declarație scrisă.
  • Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale. Pot fi reluate în prima fază în curtea bisericii, în exterior. Credincioșii poartă obligatoriu mască și păstrează distanța de 1,5 metri între ei.
  • În etapa 2 și 3, aceste condiții vor fi evident rediscutate. Este important să facem un prim pas și să facem iarăși posibile serviciile religioase cu credincioși, repet, doar în aer liber.
  • Mulțumesc celor din prima linie, medici, personal medical, astăzi în mod special felicitări asistenților medicali, fiind ziua lor internațională. A rămas o categorie pe care aș menționa-o: Sportivii! Profesioniștii pot relua cantonamentele în condiții speciale de igienă și verificări medicale.
  • Competițiile sportive nu vor începe, nu vor fi reluate în prima etapă.
  • Pentru sportivii amatori, pot să-și reia activitatea doar unde se face sport individual, inclusiv dacă se folosește o bază sportivă în aer liber. Acolo, accesul în vestiar nu va fi permis.
  • În final, mă adresez parlamentarilor, care au în lucru o lege ce reglementează modul în care se gestionează starea de alertă. Este nevoie urgentă de această lege. Solicit Parlamentului să decidă pe această lege cu maximă celeritate.

Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege care conține măsurile ce vor intra în vigoare după data de 15 mai. Actul normativ a fost transmis Parlamentului, pentru a fi dezbătut în regim de urgență.

Șeful Cancelariei premierului spune că actul normativ conține în mare parte elemente reglementate în momentul în care a fost instituită starea de urgență.

Masca devine obligatorie în spațiile publice închise, în mijloace de transport în comun și la locul de muncă.

Se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs, la fel și în instituțiile publice.

Proiectul guvernului a fost însă modificat masiv de senatorii juriști.

Una dintre modificările esențiale aduse proiectului de lege este că impunerea stării de alertă va trebui să fie încuviințată de Parlament. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Șerban Nicolae.

Starea de alertă nu avea nevoie, până acum, de aprobarea Parlamentului.

Autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, insecticide, dispozitive medicale, materiale sanitare pe perioada stării de alertă.

Întrebat dacă persoanele care nu vor purta mască după data de 15 mai vor fi amendate, premierul Ludovic Orban a răspuns că cetățenii trebuie să se obişnuiască să poate masca facială, a cărei purtare devine obligatorie în spațiile publice închise în perioada stării de alertă, după data de 15 mai, iar angajatori să le asigure salariaţilor acest material de protecție.

Potrivit lui Ludovic Orban, cei care nu respectă regula vor putea fi sancționați.

Prin instituirea stării de alertă, autoritățile pot menține, legal, unele dintre restricțiile care sunt în vigoare și acum, precum cele de circulație, închiderea restaurantelor sau a mall-urilor sau obligativitatea purtării măștii începând cu 15 mai.

În timpul stării de alertă, se pot dispune măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale. cum ar fi: cele de circulație, închiderea restaurantelor sau a mall-urilor sau obligativitatea purtării măștii.