Întrebat de Europa FM care este poziția României cu privire la cererea Comisiei Europene ca statele membre UE să gazduiască imigranți africani, președintele Klaus Iohannis a declarat că România trebuie să fie solidară cu celelalte state membre.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a făcut publice planurile sale referitoare la criza imigranților care încearcă să ajungă pe continent – din strategie fac parte și așa-numitele “cote de imigranți” care ar urma să fie primiți de către fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Uniunea Europeană are de gînd să dea drept de ședere unui număr de 20 de mii de imigranți în următorii doi ani, în condițiile în care cererile de azil sunt cu mult mai numeroase – în jur de 60 de mii. Iar Comisia e de părere că fiecare stat membru trebuie să contribuie, nu numai țările cel mai grav afectate de criză 0 Italia și Grecia. Pe de altă parte, Comisia ia în calcul posibilitatea de a autoriza intervenții ale armatei, care să intercepteze vasele folosite de traficanții de persoane din nordul Africii. Orice astfel de demers, însă, trebuie să aibă acceptul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Bruxelles-ul, între timp, își va trimite reprezentanții în Libia și în nordul Nigerului, în încercarea de a reduce amploarea traficului de persoane.