Klaus Iohannis a afirmat, marți, în contextul în care pe timpul stării de urgență s-au putut face achiziții directe, că vor fi verificate situațiile care au ridicat semne de întrebare în această perioadă.
„Oamenii au fost sancționați pentru încălcarea regulilor impuse, iar acolo unde achizițiile au ridicat semne de întrebare, se vor face toate verificările”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a anunțat sancțiuni pentru toți cei care au încălcat regulile și legea.
“Am spus și o reiau: Nimeni nu va putea să scape nepedepsit, care a încercat să se îmbogăţească prin corupţie pe seama epidemiei. Reţineţi vă rog, în această lună şi jumătate au existat, posibil, exagerări şi speculaţii. Ele vor fi găsite, vor fi depistate și cei vinovați vor plăti. Însă aceste lucruri nu pot fi făcute de parchete de pe o zi pe alta, dar aviz celor amatori, lucrurile se mişcă!”, a avertizat președintele.
“Cu siguranţă, parchetele vor veni la final cu toate datele relevante, dar să nu îşi imagineze cineva că România este ţara nimănui. Nu este aşa! În România, avem domnia legii şi acest lucru este foarte clar. La întrebarea dacă a crescut corupţia sau nu, vom avea răspuns momentul în care marile parchete vor prezenta bilanţul acestei perioade”, a mai adăugat Iohannis.
”Nu aţi luat nicio măsură concretă, doar aţi făcut achiziţii la suprapreţ de la firmele de casă. Să vă fie ruşine, aţi pus România pe harta corupţiei internaţionale legată de achiziţiile de echipamente medicale. La fel ca Bangladesh, domnule preşedinte european”, i-a transmis Marcel Ciolacu lui Klaus Iohannis.