Confidenţialitate


Iohannis a semnat decretul de numire a Anei Birchall în funcția de ministru interimar al Justiției


Iohannis a semnat decretul de numire a Anei Birchall în funcția de ministru interimar al Justiției

Președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul de numire a Anei Birchall în funcția de ministru interimar al Justiției și pe cel de eliberare din funcție a lui Florin Iordache, anunță Administrația Prezidențială.

Şeful statului a semnat şi decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Florin Nicolae Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi decretul pentru desemnarea lui Alexandru Petrescu, ministrul Economiei, ca ministru Interimar pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

În urma demisiei lui Florin Iordache din funcţia de ministru al Justiţiei, premierul Sorin Grindeanu i-a transmis joi preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ministru interimar al Justiţiei.

Birchall a scris joi, pe Facebook, că vrea să asigure bunul mers al justiţiei, alături de instituţiile cu atribuţii în domeniu, de societatea civilă şi de mass media şi doreşte să facă acest lucru transparent, alături şi de partenerii externi.

În 2 februarie, Florin Nicolae Jianu şi-a înaintat demisia din funcţia de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. “Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că aşa îmi dictează conştiinţa, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!!”, scria Jianu pe Facebook, adăugând: “România nu merită ce i se întâmplă acum, românii nu merită ce li se întâmplă acum!”.

“Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit in ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”, scria Jianu.

Urmare a demisiei acestuia, premierul Grindeanu i-a transmis preşedintelui Iohannis propunerea ca ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, să preia interimar şi atribuţiile de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria