O nouă formă a Legii Pensiilor Speciale a fost adoptată de Camera Deputaților. Noua formă va merge la promulgare, dar există posibilitatea ca aceasta să fie atacată la Curtea Constituțională a României (CCR). Legea întârzie ieșirea la pensie a magistraților și instituie noi forme de impozitare pentru părțile necontributive. Jurnalista Ioana Ene Dogioiu – moderatoarea emisiunii „Piața Victoriei” de joi seara la Europa FM – a explicat într-un editorial publicat pe Spot Media că „Principala chestiune ratată de această lege este că nu elimină decât un număr infim de pensii speciale”. La „România în Direct”, Ioana Ene Dogioiu a spus că „Ceea ce nu înțeleg este de ce tot felul de plimbători de hârtii sau șoferi sau mai știu eu ce activități banale în care cel mai mare risc este să te înțepi cu capsatorul sau să te tai într-o hârtie beneficiază și ei de pensii speciale doar pentru că lucrează în anumite instituții”.
Cătălin Striblea: În editorialul tău de pe Spot Media spui că „Deși CCR ne enervează, eliminarea pensiilor speciale nu putea fi făcută decât pentru viitor”.
Ioana Ene Dogioiu: „Da, pentru că în pofida a ceea ce crede multă lume și o percepe moral ca abuzivă, existența acestor pensii nu reprezintă un abuz în sens legal. Pensiile acestea au fost stabilite în baza unei legi – deci au reprezentat aplicarea unei lege.
Tu poți să umbli la lege, poți să o schimbi în anumite marje – mai mici, mai mari – nu discutăm asta acum. Dar ceea ce este drept câștigat, ceea ce a fost constituit ca raport juridic nu mai poate să fie schimbat pentru trecut și asta ar trebui să înțelegem.
Pentru că dăm naștere unui astfel de precedent, pentru că azi așa am vrea să fie; mâine ne putem trezi cu aruncarea în aer a altor drepturi câștigate – chiar și a pensiilor contributive la o adică.
Chiar și a Pilonului II, la o adică – pentru că chiar așa în jurul lui este o întreagă zumzăială permanentă și multe altele. Drepturile câștigate și securitatea raporturilor juridice trebuie să rămână acolo unde sunt”.
Cătălin Striblea: OK. Pot să fiu de acord cu tine…
Ioana Ene Dogioiu: „Ceea ce nu înseamnă că nu pot să fie modificări, desigur… Dar ele rămân unde sunt”.
„Ceea ce ratează această lege este faptul că nu face din start o ordine în aceste pensii ocupaționale, de fapt”
Cătălin Striblea: Spui că legea, de fapt, ratează și alte obiective și aici citez din tine: „Este neclar și nu înțelegem de ce funcționarii parlamentari și cei de la Curtea de Conturi, de exemplu, o să rămână cu pensii speciale” – Care este argumentația politicienilor pentru așa ceva?
Ioana Ene Dogioiu: „Clientelismul. Deci, în general, funcționarii parlamentari sunt cei care lucrează în jurul lor, de care ei depinde foarte mult în activitatea politică.
La Curtea de Conturi, după cum știm, sunt tot felul de clienți politici, de asemenea, care lucrează cu alți clienți politici – clientelismul este la bază. Acestea sunt instituții clientelare. Foarte importante pentru ei.
Ceea ce ratează această lege este faptul că nu face din start o ordine în aceste pensii ocupaționale, de fapt. Să începem discuția dacă trebuie să existe sau nu este inutil. Sunt multe decizii CCR, chiar și documente internaționale care vorbesc despre ele, asta nu mai poate fi întors. Deci ai pensiile magistraților, dar pe lângă pensiile magistraților ce pensii ocupaționale mai ai?”.
„Ceea ce nu înțeleg este de ce tot felul de plimbători de hârtii sau șoferi sau mai știu eu ce activități banale în care cel mai mare risc este să te înțepi cu capsatorul sau să te tai într-o hârtie beneficiază și ei de pensii speciale doar pentru că lucrează în anumite instituții”
Cătălin Striblea: Ale militarilor, poliției și a Curții de Conturi…
Ioana Ene Dogioiu: „Perfect. Deci am stabilit că la funcționarii parlamentari și la Curtea de Conturi nu avem niciun motiv, putem discuta despre piloți, despre aviatori – ca societate – dacă este justificat sau nu să avem niște pensii ocupaționale având în vedere natura activității.
Iar în cadrul sistemului de Ordine Publică și Apărare Națională, eu personal – și am să spun aici părerea mea – sunt de acord ca militarul care se duce în teatre de război și stă sub gloanțe, sunt de acord ca pompierul – numai ce am văzut ce s-a întâmplat la Crevedia.
Oameni în fișa postului căreia scrie pericol de moarte să primească această pensie ocupațională și chiar o vârstă de pensionare mai mică. Ceea ce nu înțeleg este de ce tot felul de plimbători de hârtii sau șoferi sau mai știu eu ce activități banale în care cel mai mare risc este să te înțepi cu capsatorul sau să te tai într-o hârtie – toți aceștia beneficiază și ei de pensii speciale doar pentru că lucrează în anumite instituții. Deci aici ar fi trebuit să fie prima ordine esențială: cine beneficiază de aceste pensii?”.
„Ceea ce mă deranjează foarte tare este felul în care a fost reeșalonată vârsta de pensionare”
Cătălin Striblea: Și aici apare marea neschimbare…
Ioana Ene Dogioiu: „După care cuantumurile. La magistrați, să zicem că de bine, de rău, după cum spunea domnul Alfred Simonis, pensiile nu mai sunt atât de nesimțite. Adică nu mai pot să depășească nivelul salariului în plată. Ceea ce mă deranjează foarte tare este felul în care a fost reeșalonată vârsta de pensionare. OK, nu am fost de acord cu sistemul anterior, sistemul în care în fiecare an vârsta de pensionare creștea cu un an pentru că devenea ca linia orizontului…”
Cătălin Striblea: Adică nu o mai prindeai niciodată pensia…
Ioana Ene Dogioiu: „Exact. Automat, cei peste 1976 ajungeau direct la vârsta de pensionare de 60 de ani. Și veți spune care este problema? Păi, problema este una practică: noi avem în sistemul actual foarte mulți magistrați care au decizia de pensionare în buzunar. Că nu ies toți după 25 de ani fix, că unii își iubesc meseria, alții pot să mai facă niște bani prin adăugarea acelui bonus dacă depășești 25 de ani. Din varii motive, nu ies toți. În momentul în care impui acest lucru, toți cei care au decizia au depus cererea la CSM și nu mai poți împiedica asta”.
Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”
Sursa foto: Shutterstock