Confidenţialitate

DEZBATERE ELECTORALĂ. Ioana Ene Dogioiu, despre Marcel Ciolacu în scandalul Nordis: Nuclearele împotriva unui candidat care e aproape sigur în turul II nu le tragi în turul I. Oare ce se pregătește pentru turul II? VIDEO

Luni, 19 noiembrie 2024, Mircea Geoană, Kelemen Hunor, Elena Lasconi, Ludovic Orban, George Simion și Cristian Diaconescu au participat la dezbaterea electorală organizată de postul de televiziune Digi 24. La dezbatere a fost invitați, însă, și Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, dar nu s-au prezentat. Dacă Nicolae Ciucă și-a motivat absența cu întâlnirea de la Viena cu cancelarul austriac Karl Nehammer, Marcel Ciolacu a anunțat cu o zi înainte, pe pagina lui de Facebook, că se pregătește pentru o vizită la Bruxelles și o întrevedere cu Mark Rutte, secretarul general al NATO. În cadrul dezbaterii, Ludovic Orban și-a anunțat retragerea din cursa pentru Cotroceni și a anunțat că o susține pe Elena Lasconi. Ioana Ene Dogioiu, jurnalista și moderatoarea emisiunii „Piața Victoriei” de joi seara și Cătălin Striblea au analizat la „România în Direct” prestația candidaților la alegerile prezidențiale din 2024.

Ioana Ene Dogioiu, despre George Simion: „S-a prezentat foarte civilizat, foarte moderat, foarte stăpân pe sine, prezentându-și ideile, dar într-o formă neagresivă”

Cătălin Striblea: Bănuiesc că multă lume sau cea mai multă lume s-a uitat la dezbaterea de aseară, la Digi24, inclusiv colega mea Ioana Ene Dogioiu. Ești de acord cu ceea ce am citit la mai mulți analiști pe internet că George Simion s-a prezentat bine și foarte bine în dezbaterea de aseară?

Ioana Ene Dogioiu: „Da, absolut. A nu recunoaște lucrul acesta nu folosește la nimic. E la fel de eficient ca un sondaj măsluit. Da, George Simion s-a prezentat foarte bine, dar nu în sensul unei schimbări de fond a ideilor domniei sale, ci în sensul tunderii stridențelor care aveau potențialul de a speria. Deci, s-a prezentat foarte civilizat, foarte moderat, foarte stăpân pe sine, prezentându-și ideile, dar într-o formă neagresivă”.

Ioana Ene Dogioiu: „Întrebarea despre acea monstruozitate rostită de domnia sa <<Te agresez sexual, scroafo>> l-a ajutat pentru că i-a dat ocazia unei spășiri publice <<Îmi cer scuze, îmi pare rău, a fost inadecvat, am greșit>>. Oamenilor le place să audă chestia asta, indiferent dacă George Simion chiar crede sau nu crede ceea ce a spus. Deci da, prestația și mă refer aici la formă – că, din păcate, ea este cea care se vinde cel mai mult în campania electorală – forma a fost bună, pentru că, repet, a fost de natură să calmeze puțin din temeri și din fobiile care ar fi putut să scoată oamenii la vot împotriva lui”.

Ioana Ene Dogioiu: „Domnul Simion este constant foarte sus. Adăugați la acestea un vot care nu este măsurat: votul din diaspora”

Cătălin Striblea: Crezi că turul doi este deja între Marcel Ciolacu și George Simion?

Ioana Ene Dogioiu: „E greu de spus acum cu o certitudine de 100%, dar probabilitatea să se întâmple lucrul acesta este foarte mare pentru că adăugați la sondajele pe care le vedem acum și sunt cam unanime cu plasarea domnului Simion foarte sus, umăr la umăr cu domnul Ciucă – pentru sondajele care vor să-l vândă pe domnul Ciucă în turul al doilea. Deci, domnul Simion este constant foarte sus. Adăugați la acestea un vot care nu este măsurat: votul din diaspora. Știți, de abia votul din diaspora a răsturnat rezultatele alegerilor interne în Republica Moldova. Atunci ne-a plăcut. Acum să vedem dacă ne place. O diasporă foarte furioasă. Am văzut asta, o diasporă care a trimis-o pe Diana Șoșoacă în Parlamentul European după ce ratase pragul în țară. Eu aș mai adăuga din diasporă la domnul Simion vreo 3 procente așa lejer”.

Ioana Ene Dogioiu, despre Elena Lasconi: „Cu fiecare apariție publică își mai taie câte o mână. Este ceva dureros uneori, așa cum a fost și aseară. Este înfiorător de habarnistă în domeniile care țin cel mai mult de atribuțiile prezidențiale”

Cătălin Striblea: Și doamna Lasconi – e una dintre întrebările voastre azi la Spotmedia, de fapt articolul care deschide site-ul: Poate să-l depășească doamna Lasconi pe George Simion în următoarele zile?

Ioana Ene Dogioiu: „Mișcarea domnului Orban a fost menită nu atât să-i aducă cele 0.7 procente pe care le controlează domnul Orban conform sondajelor de opinie, ci să creeze un val, un trend în favoarea doamnei Lasconi, să indice care este candidatul care trebuie să capitalizeze votul util și acolo să se ducă și voturile nehotărâților și REPER și eventual de la alți candidați din zona asta de dreapta, deși e nevoie de multă indulgență pentru așa ceva. Pentru că nu e ideologică, în general. Teoretic, da, se poate. Practic, însă, cu o condiție: să nu mai apară public până la alegeri.

Pentru că doamna Lasconi, cu fiecare apariție publică își mai taie câte o mână. Este ceva dureros uneori, așa cum a fost și aseară. Este înfiorător de habarnistă în domeniile care țin cel mai mult de atribuțiile prezidențiale. Ori asta, este de natură să sperie un electorat care nu este nici nucleu dur al USR-ului, nici într-atât de panicat de George Simion și care este în egală măsură panicat de incompetență. Nu spun că așa ar trebui să fie. M-ai întrebat dacă are vreo șansă să recupereze: pot să spun că o favorizează această retragere și acest trend care se încearcă a se forma în favoarea domniei sale, o dezavantajează propriile prestații foarte mult”.

Ioana Ene Dogioiu, despre Marcel Ciolacu și scandalul Nordis: „Cred că ceea ce îl afectează foarte tare în povestea asta este imaginea de ipocrizie, de socialism de caviar și de asociere cu apucăturile lui Klaus Iohannis”

Cătălin Striblea: Dar în privința lui Marcel Ciolacu? Dezvăluirile recente ale G4Media, care arată că a fost în excursii cu avionul companiei Nordis, cu Laura Vicol, cu soțula acesteia. A fost la Monaco, la Formula 1, la meciul de fotbal de la Paris, finala Ligii Campionilor. Domnul Ciolacu nu e lovit deloc de dezvăluirile astea, oare?

Ioana Ene Dogioiu: „Domnul Ciolacu este lovit de dezvăluirile acestea, dar nu într-atât încât să rateze turul I. Asta este foarte clar. Ceea ce cred eu că îl lovește cel mai mult nu este chestiunea financiară a scandalului, că a luat bani de la Nordis – foarte multă lume nici nu înțelege ce e cu Nordisul. Era o zonă destul de exclusivistă, erau oameni care își cumpărau apartamente la mare, deci nu era lovită marea masă săracă pe care mizează domnul Ciolacu. Cred că ceea ce îl afectează foarte tare în povestea asta este imaginea de ipocrizie, de socialism de caviar și de asociere cu apucăturile lui Klaus Iohannis, pentru că vedeți: avion de lux. Când spui avion de lux automat se creează o conexiune. Cine mergea cu avioane de lux private? Domnul Iohannis. Și atunci se creează această senzație <<Măi, iar și ăsta?>>. Că și le-a plătit, că nu și le-a plătit, asta este partea a doua, pentru cei mai… când vrei să elaborezi. Dar prima senzație cred că asta este: iar avioane de lux? Și la ăsta?”.

Ioana Ene Dogioiu: „Dacă chestiunea asta a fost detonată acum, înainte de turul I, oare ce urmează înainte de turul al II-lea?”

Ioana Ene Dogioiu: „M-ar îngrijora foarte tare un lucru: niciodată marile gloanțe de argint împotriva unui candidat, nuclearele împotriva unui candidat care e aproape sigur în turul II nu le tragi înainte de turul I. Le pregătești pentru turul al II-lea. Deci dacă chestiunea asta a fost detonată acum, înainte de turul I, oare ce urmează înainte de turul al II-lea? Sunt niște lucruri neclarificate în cazul domnului Ciolacu. Sunt niște lucruri care au potențial foarte mare să-l destabilizeze și la care încă nu are toate răspunsurile, nu e ca o carte deschisă. Ce o mai urma înainte de turul al doilea când chiar vor veni nuclearele mari pe candidații care își dispută finala prezidențială. Pe de altă parte, dacă în finala prezidențială va ajunge cu domnul Simion, o detonezi sau nu o mai detonezi?”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială. O va susține pe Elena Lasconi