PNL a depus un amendament la legea prin care sunt alese Camera Deputaților și Senatul și care ar permite ca președintele Klaus Iohannis să candideze pe listele unui partid, în calitate de independent. Unii analiști consideră că actualul președinte ar putea deveni președinte al Senatului și, în eventualitatea în care Nicolae Ciucă este ales la Cotroceni, chiar șef al PNL. Candidaturi similare a avut și Ion Iliescu la alegerile din 1996 și 2004. Într-o intervenție telefonică la emisiunea „România în Direct” la Europa FM – cu Cătălin Striblea – , realizatoarea emisiunii „Piața Victoriei”, jurnalista Ioana Ene Dogioiu a spus că „se face deja la o împărțeală a puterii între domnul Ciolacu, domnul Ciucă și domnul Iohannis”. Mai mult, președintele Klaus Iohannis ar avea în vedere „să rămână într-o poziție de putere”. Jurnalista argumnetează că, de pildă, „dacă va apărea o nouă dregătorie externă pentru România, atunci țara noastră să îl poată propune din poziția de președinte al Senatului sau din cea de președinte al PNL”.
Ioana Ene Dogioiu: „Nu a existat o dezbatere internă. A venit ordinul pe unitate, s-a rezolvat problema, s-a depus amendamentul”
Cătălin Striblea: Cum a apărut ideea aceasta? Ce s-a întâmplat în subteranele PNL-ului și ale Cotrocenilor?
Ioana Ene Dogioiu: „În subteranele PNL nu s-a întâmplat nimic, pentru că oamenii nu știau. Chiar voiam să spun că nu PNL a depus acest amendament. Acest amendament a fost depus de cei doi lideri de grup, domnul Hanechiu și domnul Andronache, partidul neștiind absolut nimic, aflând de la televizor. Nu a existat o dezbatere internă. Nu. A venit ordinul pe unitate, s-a rezolvat problema, s-a depus amendamentul. Punct”.
Ioana Ene Dogioiu: Klaus Iohannis vrea să fie în mijlocul jocului. Dacă va apărea o nouă dregătorie externă pentru România, atunci să poată fi propus din poziția de președinte al Senatului sau al PNL
Cătălin Striblea: Ce vrea, de fapt? Mulți analiști spun că vrea să fie președintele Senatului. Dar, rămânând în viața politică sunt diverse scenarii. Tu ce crezi că vrea?
Ioana Ene Dogioiu: „Eu cred că vrea să rămână într-o poziție de putere, pe care să vrea să o poată folosi cum a folosit cei zece ani ai mandatelor domniei sale. În opinia mea, este în interes propriu. Domnul Iohannis vrea să își asigure în continuare tot felul de avantaje personale și cel mai important este acela de a fi în mijlocul jocului, pentru că ne e clar că va ținti președinția PNL după aceea.
Nu o să rămână un simplu senator cu alt președinte PNL. Va vrea să fie președinte PNL. De ce? Pentru că, de exemplu, dacă va apărea o nouă dregătorie externă pentru România și sigur că va apărea la un moment dat. Și domnul Rutte (Mark Rutte – fost premier al Olandei, desemnat secretar general al NATO – nr.) își va termina mandatul și toată lumea își termină mandatul la un moment dat și atunci România să îl poată propune din poziția de președinte al Senatului, din poziția de președinte PNL, să îl mai propună că până la urmă nu l-or mai refuza. Eu nu am văzut la domnul Iohannis niciodată chestiuni înalte. Eu am văzut doar meschinării. Deci, în cheia de meschinărie judec și această mișcare”.
Ioana Ene Dogioiu: „Mă gândesc că se face deja o împărțeală a puterii între domnul Ciucă, domnul Ciolacu și domnul Iohannis”
Cătălin Striblea: În ce privește Constituția, să spunem că nu e prima dată când asistăm la povestea aceasta. A făcut-o și Ion Iliescu. Înțeleg că amendamentul este același. E copiat din 2004 și pus într-o lege din 2024.
Ioana Ene Dogioiu: „Nu, nu e nimic nou și nici nu știu dacă e neconstituțional. Pentru această Curte Constituțională sigur va fi constituțional. Asta sunt gata să pun pariu cu oricine, după cum mie lucrurile îmi miros îngrozitor de tare a blanc. Mă gândesc că se face deja o împărțeală a puterii între domnul Ciucă, domnul Ciolacu și domnul Iohannis. Domnul Ciolacu rostește periodic, insistent, de câte ori are ocazia acea propoziție: <<puterea trebuie împărțită. Dacă PSD dă președintele nu poate să ia și premierul>>. De ce ai face așa ceva într-o campanie eletorală în care tu trebuie să îți mobilizezi oamenii care să fie convinși că în felul acesta vor obține totul? <<Să dăm totul ca să obținem totul>>. Cam așa se judecă lucrurile la PSD. Ai face asta doar dacă vrei să potențezi pe cineva în această luptă. Pe cine să potențezi?”
Cătălin Striblea: Pe domnul Ciucă.
Ioana Ene Dogioiu: „Pe domnul Ciucă, evident. Pentru că automat PNL și PSD trebuie să se gândească: <<care e cel mai bun premier pentru noi? Domnul Ciucă, că s-a văzut, nici măcar nu trebuie să ne punem întrebarea>>. E testată”.
Ioana Ene Dogioiu: Poporul a ales să fie domnul Ciucă. Asta înseamnă că l-a ales implicit pe domnul Ciolacu. Modalitatea prin care domnul Ciolacu poate să iasă dintr-o înfrângere ca învingător
Cătălin Striblea: PSD și PNL ar visa, laolaltă cu domnul Iohannis, ca la finalul ciclului electoral să avem un scenariu care să arate așa: domnul Ciolacu președinte, domnul Ciucă premier și domnul Klaus Iohannis președinte al Senatului, nu-i așa?
Ioana Ene Dogioiu: „Exact, exact. Aranjăm o finală în care domnul Ciucă, domnul Ciucă până la urmă sunt în fața poporului și zic: <<popor, noi acum guvernăm împreună, alege tu care să fie președinte și care să fie premier. Și așa, nimeni nu va ieși înfrânt din chestia aceasta. Poporul a ales să fie domnul Ciucă. Asta înseamnă că l-a ales implicit pe domnul Ciolacu premier. Și gata, am închis lucrarea. Este și modalitatea prin care domnul Ciolacu poate să iasă dintr-o înfrângere ca învingător. Pentru el e foarte important. Pentru că eu revin la această propoziție pe care domnul Ciolacu o tot rostește și care este foarte derutantă în teritoriu. Am vorbit cu primari PSD care zic: <<domnule, pe noi ne interesează cu mult mai tare cine va fi premier, că acolo-s banii. Mai puțin ne interesează cine va fi președinte>>.
Ioana Ene Dogioiu: PSD are o traumă dureroasă – de mai multe ori a câștigat alegerile, dar nu a fost la guvernare
Ioana Ene Dogioiu: „De ce vrea PSD-ul atât de tare funcția prezidențială? Pentru orgoliu, ok, după 20 de ani, Iliescu, știm, e o poveste lungă. Dar, pe de altă parte, PSD mai are o traumă, care e mult mai dureroasă – și anume că de mai multe ori a câștigat alegerile, dar nu a fost la guvernare. Ultima oară fiind în 2020, dacă ne aducem aminte. Și atunci dorința lor este să aibă președintele ca să aibă premierul. Domnul Ciolacu vine și le spune: <<Nu, tocmai. Nu veți avea premierul>>. Și o tot repetă, o tot repetă”.
Urmărește întreaga emisiune „România în Direct”:
Sursa foto: Sorin Danielciuc