Confidenţialitate

Ioana Ene Dogioiu, despre cele două scenarii posibile după anunțul lui Marcel Ciolacu privind retragerea PSD-ului de la guvernare | VIDEO

Ioana Ene Dogiou, jurnalistă Spotmedia și realizatoarea emisiunii „Piața Victoriei” de joi seara a explicat la Europa FM, în emisiunea „România în Direct” cele două scenarii ale guvernării în România, după anunțul lui Marcel Ciolacu despre retragerea PSD de la guvernare: „Practic, în momentul acesta avem două variante de guvernare. Un guvern minoritar PNL-USR-UDMR cu procente puține și, prin definiție, un guvern instabil care va sta cu căciula în mână la PSD pentru fiecare vot. Deci, vorbim despre un guvern slab, un guvern de compromis. În care PSD-ul le va da voturile dimineața și seara va ataca la televizor pentru cât de prost guvernează. În condițiile campaniei electorale, asta este poza mare. Tabloul. Suntem în campanie electorală preziențială”. Iar „A doua variantă este ca PSD-ul să spună <<Bine, iar suntem noi, trebuie să ne sacrificăm noi pentru țară. Bine, ne întoarcem, dar mai tăceți din gură. Și nu comentați la ce premieri propunem>>”. 

Ioana Ene Dogioiu: „Problema este alta: din ce înțeleg eu, întrebând și în dreapta și în stânga și citind și în presă, domnul Ciolacu nu s-a consultat cu nimeni în aceste decizii”

Cătălin Striblea: Ce s-a întâmplat acolo în măruntaiele PSD, de au ajuns la această concluzie?

Ioana Ene Dogioiu: „Cauza principală cu care trebuie să ne obișnuim, din păcate – că nu ne-a ajuns anul 2024, e și anul 2025 – se numește campanie electorală. Începe campania electorală pentru 2025. Astfel încât, începutul anului care ar fi trebuit să aducă niște corecții esențiale, nu așa, provocate tot de dezmățul campaniei 2024. […] Și atunci, toată lumea s-a amplasat în poziții electorale. Primul, cronologic – nu spun că e cel mai grav, să nu fiu acuzată de asta – primul cronologic a fost USR-ul care a pus o listă de condiții absolut populiste electorale: cu buget până luni. Buget până luni nu o să ai…

După care, PNL-ul s-a dus la televizor – Ilie Bolojan și domnul Ciucu – s-au dus fiecare în interviuri și dacă domnul Bolojan a fost mai nuanțat, mai elegant, domnul Ciucu a fost destul de nediplomatic în formulări la adresa PSD-ului. Ceea ce sigur că a înfuriat și lucrul acela și atunci PSD-ul are poziția privilegiată de a spune <<Știi ceva, până la urmă, fără noi nu faceți majoritate. Prin urmare, chiar dacă facem Guvern minoritar, faceți Guvern minoritar tot la noi o să veniți în fiecare zi cu căciula în mână pentru orice decizie. Nu puteți fără. Nu aveți voturile>>.

Vă aduceți aminte ce bine îi stătea lui Marcel Ciolacu – când era parte din guvernare, dar era în același timp și în opoziție. Cel mai bine este să iei deciziile, dar să nu le decontezi. Ca în timpul Guvernului tehnocrat. Problema este alta: din ce înțeleg eu, întrebând și în dreapta și în stânga și citind și în presă, domnul Ciolacu nu s-a consultat cu nimeni în aceste decizii”. 

Ioana Ene Dogioiu: „Cercul imediat de după nu a știut. A fost o chestie aruncată aproape pe cont propriu. Ori, chestia asta pentru PSD este destul de șocantă. Ca mișcare strategică este smart, eu nu zic nu. Deci, este smart”

Cătălin Striblea: Domnul Ciolacu nu s-a consultat cu nimeni?

Ioana Ene Dogioiu: „Cu nimeni. Deci, nu prea știau oameni. Nu știu dacă cercul acela zero – Tudose, Grindeanu, Stănescu – au știut. Asta nu pot să vă spun. Dar cercul imediat de după nu a știut. A fost o chestie aruncată aproape pe cont propriu. Ori, chestia asta pentru PSD este destul de șocantă. Ca mișcare strategică este smart, eu nu zic nu. Deci, este smart. Până la urmă, <<Da, frate! Nu vreți cu noi. Vă e rușine cu noi. Vă e silă de noi. Foarte bine. Mergeți voi. Fiți voi. Noi vă susținem din Parlament>>. Și, sigur, cum spuneam: decontul e într-o parte, beneficiile în partea cealaltă. Dar PSD-ul care de abia a trăit șocul de a nu avea candidat în turul doi, de abia s-a trezit retrogradat la ceea ce Kelemen Hunor spunea foarte adevărat – nu mai avem partide mari, avem partide mijlocii. Când ești cu 2 în față ești partid mijlociu, nu mai ești partid mare.

Ceea ce s-a întâmplat la Parlamentare, chiar dacă e pe primul loc, să-i mai spui <<Știi ceva, mergem în opoziție>>. Se va lăsa cu furci și topoare, pentru că socotelile astea subtile nu merg la primarii, președinții de Consilii Județene. Ei știu un lucru simplu: cât suntem la guvernare vin banii. Când nu mai suntem la guvernare nu mai vin la fel. Chiar dacă e un calcul strategic în spate pe care l-am mai spus. Asta este greu de explicat”.

Ioana Ene Dogioiu: „Eu aș spune că, în primul rând, e un joc de negociere”

Cătălin Striblea: Deci, e un joc pentru negocieri sau este ceva ce…

Ioana Ene Dogioiu: „Eu aș spune că, în primul rând, e un joc de negociere, în care Marcel Ciolacu zice – ca să folosesc o metaforă: <<Dacă nu te porți frumos, îmi fac bagajele, plec la mama și o să te ocupi tu să gătești copiilor, să-i speli, să-i duci la școală, să faci teme cu ei, să faci cumpărături. Ia să văd. Te descurci?>>”.

Cătălin Striblea: Cui i se adresează jocul? PNL-ului sau USR-ului?

Ioana Ene Dogioiu: „PNL-ului și USR-ului. Meciul cu USR-ul nici măcar nu cred că a fost esențial decât ca declanșare a competiției electorale, ca un moment de declanșare a competiției electorale. Nu cred că a fost esențial pentru PSD”

Cătălin Striblea: Deci, este de fapt cu PNL-ul.

Ioana Ene Dogioiu: „Cu PNL-ul și ca imagine publică. […] Este un joc de forțe pe care îl face – mă feresc să spun PSD – Marcel Ciolacu în acest moment. El nu este strategic neapărat greșit, din punctul meu de vedere, politic vorbind. Toate jocurile astea politice pe care ei le fac se fac pe spinarea unei țări. Unei țări căreia iar i-a picat bursa, unei țări în care niște oameni care muncesc din răsputeri să dea salarii unor angajați să facă firmele, să dea bani statului în fiecare lună se trezesc că nu mai ștu ce fel de proiecții să-și facă pe anul viitor”.

Ioana Ene Dogioiu: „Practic, în momentul acesta avem două variante de guvernare”

Cătălin Striblea: Sâmbătă seara Klaus Iohannis este așteptat cu un anunț. Să dea un premier. Știu că îți cer o predicție grea, dar ce e posibil să se întâmple? Mai sunt 48 de ore până sămbătă seara.

Ioana Ene Dogioiu: „Practic, în momentul acesta avem două variante de guvernare. Un guvern minoritar PNL-USR-UDMR cu procente puține și prin definiție un guvern instabil care va sta cu căciula în mână la PSD pentru fiecare vot. Deci, vorbim despre un guvern slab, un guvern de compromis. În care PSD-ul le va da voturile dimineața și seara va ataca la televizor pentru cât de prost guvernează. În condițiile campaniei electorale, asta este poza mare. Tabloul. Suntem în campanie electorală preziențială”.

Cătălin Striblea: Și a doua variantă?

Ioana Ene Dogioiu: „A doua variantă este ca PSD-ul să spună <<Bine, iar suntem noi, trebuie să ne sacrificăm noi pentru țară. Bine, ne întoarcem, dar mai tăceți din gură. Și nu comentați la ce premieri propunem>>. Cam astea sunt cele două variante”.

Cătălin Striblea: Nu o să ne putem întoarce și la popor, vorba lui Traian Băsescu?

Ioana Ene Dogioiu: „Oh, nu, nu ne întoarcem. Și doamne ferește să ne întoarcem cum la popor. Nu vreți asta. Pentru că după tot balamucul acesta și dacă nu reușesc să facă un guvern calumea, apoi chiar o să ai în zona extremistă majoritate și situația de acum o să ți se pară o dulce poezie. Nu, nu, lasă poporul. Nu e bine acum. E prea inflamat. Și așa ne ducem la popor cu prezidențialele, dar până acum aș fi spus din nefericire, acum – în situația dată – spun din fericire, sediul puterii în România în pofida iluziilor, este la parlament și la guvern”.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Marcel Ciolacu, primele declarații după anunțul că PSD se retrage de la guvernare: Îmi asum această decizie. Va urma o discuție și cu președintele PNL, cu președintele UDMR. Sper și cu doamna președintă a USR