Confidenţialitate

Invocând războiul din Ucraina, Ungaria justifică instituirea unei noi stări de urgență

Parlamentul ungar a adoptat, marţi, un amendament constituţional care acordă guvernului puterea de a declara starea de urgenţă în caz de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină.

Amendamentul, al zecelea la legea fundamentală, a fost adoptat cu 136 voturi pentru şi 36 împotrivă, relatează Agerpres, citând MTI.

În baza textului, de la 1 noiembrie va fi posibilă emiterea unui decret guvernamental special în caz de stare de război, urgenţă sau pericol.

Starea de pericol poate fi declarată dacă “au loc în mod real acte de război”.

Un conflict armat este definit ca incluzând toate ciocnirile armate, inclusiv o situaţie de război civil, iar dezastru umanitar ar putea fi orice situaţie provocată de un război sau de un conflict armat, sau de alte motive precum dezastre naturale ce cauzează o situaţie foarte dificilă pentru mase de oameni.

Conform expunerii de motive, un decret special poate fi emis doar dacă evoluţiile dintr-o ţară vecină au un impact serios în Ungaria din punct de vedere umanitar sau economic, sau dacă există o probabilitate realistă ca aceasta să se întâmple.

Parlamentul a adoptat de asemenea modificări la legea privind managementul dezastrelor şi legislaţia aferentă.

Potrivit modificărilor, guvernul poate suspenda unele legi sau devia de la prevederile lor pentru a asigura securitatea locuitorilor ţării, a bunurilor lor, precum şi stabilitatea economiei naţionale în situaţia unui pericol declarat din cauza unui război într-o ţară vecină.

Conform noilor prevederi, Curtea Constituţională, dacă este sesizată, trebuie să examineze măsurile adoptate de guvern în situaţia de stare de pericol.