Confidenţialitate

Invitație la dezbatere, adresată celor doi candidați din turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Universitatea din București și Europa FM lansează o invitație publică candidaților aflați în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă și domnului Klaus Werner Iohannis.

Universitatea din București
, prin misiunea și obiectivele statuate în Carta sa, își propune să contribuie la dezvoltarea societății românești într-un stat de drept, liber și democratic. Fidelă misiunii sale de a contribui, prin dezbateri deschise, la o democrație autentică și la consolidarea spiritului critic și a implicării civice a membrilor societății noastre, Universitatea din București este deschisă să găzduiască dezbaterea între dna. Viorica Dăncilă și dl. Klaus Iohannis. Universitatea se manifestă astfel ca un catalizator al creației științifice și culturale, al dezbaterii publice și al acțiunii sociale.

La rândul său, postul de radio Europa FM, prin jurnaliștii și moderatorii săi, vor contribui substanțial la asigurarea unui cadru neutru și obiectiv al dezbaterilor, în măsură să genereze un spațiu de dialog despre proiectele de țară ale celor doi candidați.

Dezbaterea propusă celor doi ar urma să aibă loc vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 19.00, în Aula Magna a Facultății de Drept, Universitatea din București.

Cele doua instituții, Universitatea din București și Europa FM, rămân deschise dialogului asupra formatului dezbaterii propuse.