Confidenţialitate

Inventii premiate

Diverse invenții – de la sertare care se deschid fără zgomot până la nanocapsule pentru tratarea a diverse tipuri de cancer – au primit premiul Inventatorului European 2013.

La categoria cerectare, premiul pentru inovație i-a revenit profesorului francez Patrick Couvreur pentru crearea nanocapsulelor folosite în tratarea cancerului. Acestea sunt de 70 de ori mai mici decât globulele roșii și odată introduse în organismul bolnavului, eliberează anumite medicamente ce reduc efectele secundare ale chimioterapiei. Noua tehnologie va permite reducerea cu până la 70 la sută a metastazelor, în cazul unui cancer la ficat, de exemplu.

Doi austrieci – Claus Haemmerle şi Klaus Bruestle – au câştigat premiul la categoria Industrie pentru un sistem cu ajutorul căruia sertarele şi dulapurile se deschid şi se închid fără zgomot.

Inventatorul tehnologiei LCD, elveţianul Martin Schadt, cunoscut ca ‘tatăl pixelului’ a fost recompensat pentru întreaga carieră.

Juriul a fost alcătuit din experți din diferite domenii și a ales învingătorii dintre 15 finaliști, împărțiți în 5 categorii.Evenimentul este organizat anual din 2006 de Oficiul European pentru Brevete.